Vezi VIDEO
Vezi GALERIE FOTO
Baimarenii au dovedit azi, 21 martie, intr-adevar, ca le pasa de soarta celui care a fost pana nu de mult primarul orasului lor, Cristian Anghel. Inca inainte de ora stabilita pentru inceperea mitingului – 12.00 -oamenii au inceput sa se stranga in fata Palatului de Justitie pentru a protesta impotriva deciziei din 17 martie a Curtii de Apel Cluj, prin care edilul a fost condamnat la inchisoare de 2 ani si 6 luni, cu executare. Initiativa demararii actiunilor de protest apartine angajatilor Primariei Baia Mare, serviciilor publice si societatilor comerciale aflate in subordinea Consiliului Local Baia Mare.
Ora 11.45 – Baimarenii dau dovada clara de solidaritate acum, cand in joc e soarta primarului lor, care le-a fost la carma orasului timp de 17 ani. Inca inainte de ora inceperii mitingului de sustinere a primarului, au fost vazuti in zona Palatului de Justitie viceprimarii Mircea Dolha si Istvan Ludescher, cei care au preluat, temporar, atributiile primarului orasului, impreuna cu alte cateva sute de sustinatori ai edilului condamnat la inchisoare.
Ora 12.00 – Imediat dupa terminarea Liturghiei de duminica, oamenii s-au indreptat, intr-un numar neasteptat de mare, spre locul de desfasurare a mitingului. Au fost vazuti seful Directiei Servicii Publice, Vasile Barbul, seful Directiei Tehnice, Traian Florea, vicepresedintele CJ din partea PNL, Emil Marinescu, vicepresedintele CJ din partea PSD, Calin Matei, directorul Aeroportului Mihai Patrascu, presedintele PNL Baia Mare, Cristian Niculescu Tagarlas, reprezentanti URBIS, primari din localitati vecine, numerosi angajati ai Primariei, cadre didactice, personalitati din cadrul ISJ Maramures si SLIMM, studenti, etc.
Ora 12.20 – Viceprimarul orasului Baia Mare, Istvan Ludescher, a fost cel care a luat cuvantul in fata multimii impresionata pana la lacrimi. ” Consideram, cu tarie, ca este vorba de o greseala, o eroare judiciara, a carei victima este primarul Cristian Anghel. Credem ca Justitia Romana va indrepta aceasta eroare. Vom aduce si noi probe care sa vina in apararea primarului. Suntem convinsi ca va fi reabilitat”, a declarat viceprimarul Istvan Ludescher, in aplauzele frenetice ale multimii, care purtau pancarte pe care era scris „Anghel liber”,”Libertate pentru Anghel” sau „Libertate la CEDO”.
Si presedintele Sindicatului Liber din Invatamant, Liviu Marian Pop, considera ca hotararea privind arestarea primarului Anghel a fost luata in pripa. ” Dupa atatea hotarari judecatoresti luate diferit pe aceeasi speta, nu m-ar surprinde ca de aceasta data sa fie una eronata”, a declarat, pentru eMaramures.ro, Liviu Marian Pop.
Ora 12.35 – In acest moment, protestatarii au inceput marsul tacerii care cuprinde traseul bulevardele Republicii, Bucuresti, Piata Revolutiei, strada Gheorghe Sincai si platoul din fata Prefecturii. Miscarea de protest a fost primita cu aprobare si de catre baimarenii care urmareau de pe trotuare sau de la balcoanele blocurilor minute in sir convoiul demonstrantilor. Asta explica faptul ca multi s-au alaturat convoiului, care cuprindea, la un moment dat, intersectia Bucuresti cu Republicii, pana la podul peste Sasar.
Cu toate ca numarul sustinatorilor primarului atingea, cu aproximatie, potrivit aprecierilor jandarmilor,cifra de 2.000, in jurul orei 13.00, vicepresedintele CJ Emil Marinescu nu s-a aratat prea multumit de prezenta acestora. „Ma asteptam sa fie mai multi oameni. Sper ca, in urma acestei manifestari, justitia sa inteleaga cat a facut acest om pentru orasul Baia Mare. Sper, de asemenea, ca Cristian Anghel se va intoarce la carma Baii Mari”, a spus vicepresedintele CJ din partea PNL, Emil Marinescu, in timpul marsului.
Pe tot parcursul marsului s-au alaturat si alti simpatizanti si sustinatori ai primarului Baia Mare, incat la un moment dat coloana se intindea de la Mc.Donald’s pana la Prefectura. Participantii la mars au fost insotiti pe tot parcursul drumului de echipaje de politie, precum si de jandarmi, care au asigurat buna desfasurare a actiunii.
Ora 13.15 – Convoiul s-a oprit acum in fata Prefecturii, unde, au luat cuvantul viceprimarul Mircea Dolha, directorul Bibliotecii Judetene, Teodor Ardelean Ardelean, purtatorul de cuvant al Episcopiei Ortodoxe al Maramuresului si Satmarului, preotul Cristian Stefan.
” Cu toate ca multi au incercat sa ma sfatuiasca sa nu ma implic atat de mult in aceasta actiune, am considerat ca trebuie sa fiu solidar cu cel care a condus timp de 17 ani destinele orasului. Totodata au existat voci care spuneau ca nu vor fi atatia sustinatori azi la acest miting, insa cetatenii orasului au dovedit contrariul. Dupa calculele celor care se pricep, numarul celor care au venit azi sa-l sustina pe primar a depasit cu mult cifra de 3.000 de persoane „, a declarat viceprimarul Baii Mari, Mircea Dolha
Purtatorul de cuvant al Episcopiei Ortodoxe al Maramuresului si Satmarului, preotul Cristian Stefan, a spus ca „Nu vor scapa de justitia divina si nu vor dormi nicio clipa linistiti cei care s-au implicat in mod negativ in aceasta situatie”, dupa care protestatarii au inceput sa scandeze „Libertate pentru Anghel” si „Vrem primarul inapoi”.
Viceprimarul Istvan Ludescher a anuntat ca, incepand de saptamana viitoare, pe situl www.Cristian Anghel.ro, va aparea intreg dosarul pe baza caruia a fost acuzat primarul Cristian Anghel, in acest fel, toata lumea va avea posibilitatea sa-l consulte.
Ora 14.00 – Finalul actiunii de protest. Viceprimarul Dolha a anuntat trecerea in nefiinta a directorului Urbis, Dumitru Robas, pentru care s-au pastrat cateva momente de reculegere. Multimea a rostit in cor rugaciunea „Tatal Nostru”, in speranta ca justitia divina va face dreptate primarului lor, Cristian Anghel.
ACTUALIZARE: „Din estimarile Serviciului Judetean de Paza si a celor care se pricep la asa ceva, putem spune, fara nicio exagerare, ca la acest miting au fost in jur de 4.000 de oameni. In momentul in care primele persoane au ajuns la Prefectura, coloana se intindea pana la Mc Donald’s. Nu am mai vazut atatia oameni adunati in Baia Mare de la revolutie incoace. Acest miting a fost o premiera pentru Maramures”, a declarat, pentru eMaramures.ro, viceprimarul Mircea Dolha.
Sursa: Catalin Tineghe, Vasile Dale, Angela Sabau