In aceasta seara au fost aprobate doua mitinguri pe strazile municipiului Baia Mare. La unul (organizat de societatea civila, dupa cum s-a anuntat) sunt asteptati cei care nu sunt de acord cu candidatura lui Victor Ponta iar la celalalt vor participa adeptii actualului premier.
Mitingul sustinatorilor lui Klaus Iohannis a inceput in urma cu cateva minute. Desi era programat sa inceapa mitingul la ora 17.00, in Piata Revolutiei, locul de intalnire, s-au adunat pana acum… opt oameni, in afara celor care traverseaza platoul.
In schimb, la fata locului este o desfasurare impresionanta de forte de ordine. Sunt acolo o autospeciala de la ISU, o ambulanta SMURD, mai multe masini ale jandarmilor si ale IPJ Maramures (parcate in apropierea platoului).
Sunt prezenti langa protestatari mai mult de 40 de politisti, jandarmi, pomperi si politisti locali, care vor asigura paza si ordinea pe durata celor doua mitinguri.
Mitingul organizat de PSD va incepe de la ora 19.00.
Actualizare (ora 17.50): Pana la aceasta ora s-au adunat pe platou aproximativ 70 de oameni. Ei au si cateva pancarte pe care sunt scrise mesaje impotriva luii Victor Ponta.
Actualizare 2 (ora 17.55): Desi mitingul are loc in Baia Mare, majoritatea sloganurilor inscrise pe pancarte au legatura cu… diaspora. “Diaspora voteaza/ Ponta fraudeaza” si “Diaspora s-a unit/ Ponta este mazilit” sunt doua dintre aceste sloganuri. “PSD, frica ta/ Se numeste DNA” sau “Bunica voteaza Iohannis” sunt alte sloganuri de pe pancarte. Este si o pancarta ,stinghera, pe care este scris “Ponta, nu uita/ Baia Mare nu te vrea”.
Protestatarii adunati la mitingul anti-Ponta sunt de varste diferite. Sunt tineri, chiar si copii, dar si persoane de varsta a III-a.
Deocamdata nu s-a vorbit la microfon, nu s-a scandat nimic. Protestatarii vor trebui sa paraseasca platoul la ora 18.30, pentru ca atunci se va pregati aici al doilea miting aprobat pentru ziua de azi, cel de sustinere a lui Victor Ponta la presedintie.
Actualizare 3 (ora 18.25): Mitingul din Piata Revolutiei s-a incheiat. S-au adunat pana acum aproximativ 250 de persoane, care se incoloneaza pentru a porni pe strazile orasului. Traseul aprobat prevede deplasarea catre Casa de Cultura, Gold Plaza, B-dul Decebal, B-dul Bucuresti, mitingul incheindu-se in Centrul Vechi.
Actualizare 4 (ora 18.35): Sustinatorii lui Victor Ponta s-au adunat in fata sediului PSD Maramures, de unde s-au pus acum in miscare spre platoul din centrul orasului. Sunt aproximativ 5- 600 de oameni, de diferite varste, care merg pe trotuar, in timp ce pe sosea se deplaseaza o masina pe care sunt poze cu Calin Popescu Tariceanu, prim-ministrul propus de Victor Ponta cand va fi ales presedinte.
Ei sunt echipati cu materiale electorale, printre sloganurile trecute pe pancarte fiind “Schimbare pana la capat”, “Iohannis, fii baiat mare/ De ce fugi de confruntare” sau “Iohannis presedinte = Traian Basescu prim-ministru”.
Actualizare 5 (ora 18.50): Cu toate ca inca nu este ora de incepere a mitingului, in Piata Revolutiei s-au adunat aproximativ 1000 de oameni. Ei au steagul Romaniei si steagul PSD. Alte mesaje trecute pe pancarte: “Victor Ponta presedinte”, “Iohannis, nu mai dezbina/ Romania nu-i a ta”, “Maramures = Romania”. Inca nu au inceput cuvantarile la microfon, in difuzoare se aud cantece patriotice.
Actualizare 6 (ora 19.05): Primul care a luat cuvantul a fost presedintele PSD Maramures, Gabriel Zetea. El a precizat ca acest miting a fost organizat pentru sustinerea lui Victor Ponta, nu pentru a huidui pe cineva, fiind “un miting al elegantei”. Gabriel Zetea a adresat un indemn sa iasa lumea la vot duminica si sa voteze un presedinte roman, adica pe Victor Ponta.
“Am facut un miting in primul si primul rand pentru unitatea Romaniei, pentru unitatea Ardealului, dupa cum vedeti si muzica pe care o ascultam astazi aici este una care este pe placul maramuresenilor. Vrem sa facem o actiune prin care sa sustinem presedintele care uneste, sa-l sustinem pe Victor Ponta, in primul si primul rand prin eleganta. Fara a huidui pe altii, fara a vorbi despre defectele altora, ci sa vorbim despre Victor Ponta, despre presedintele nostru, sa vorbim despre omul care merita sa fie presedintele Romaniei. Dupa cum vedeti, sunt 1.000 de oameni care au venit astazi aici. Chiar daca unii au venit inainte si au huiduit si au injurat si au facut lucruri pe care cred ca maramuresenilor nu le fac cinste. Eu cred ca vorbind constructiv, vorbind maramuresenilor despre proiecte, avem cu totii mult mai mult de castigat. Iar astazi oamenii de aici se bucura, suntem cu totii impreuna si il sustinem pe Victor Ponta pentru ca, duminica, in primul si primul rand maramuresenii trebuie sa voteze romaneste, sa-l voteze pe Victor Ponta pentru ca Marea Unirea pe care o vom sarbatori peste patru ani, in 2018, sa fie pana la urma un eveniment national, iar in fruntea Romaniei trebuie sa fie un roman”, a declarat Gabriel Zetea, presedintele Partidului Social Democrat Maramures, la mitingul de sustinere organizat de PSD.
“Am iesit in strada pentru ca in primul rand imi doresc ca Victor Ponta sa iasa presedinte si sunt convins ca asa va fi”, a declarat un tanar participant la mitingul de sustinere.
Pentru ca reprezentantii Partidului Social Democrat Maramures si-au dorit ca mitingul de sustinere sa fie unul al elegantei, la actiune s-au ascultat piese din reportoriu romanesc, cantece care indeamna la Unire. Pentru a nu crea situatii tensionate, participantii la mitingul PSD nu au parasit Piata Revolutiei pe perioada desfasurarii actiunii.
Actualizare 7 (ora 19.10): Cei care protesteaza impotriva lui Victor Ponta au ajuns aproape de Gold Plaza. Nu au fost incidente pe parcursul deplasarii. Protestatarii s-au deplasat pe prima banda, cu masina de politie in fata. Acum sunt in jur de 300 de participanti la miting, care scandeaza lozinci anti Victor Ponta si indeamna lumea sa iasa la vot duminica.
Actualizare 8 (ora 19.18): Sustinatorii lui Victor Ponta s-au prins intr-o hora pe platou. Intre dansatori este si Catalin Chereches, coordonatorul campaniei electorale in zona de N-V. Primarul Municipiului Baia Mare a declarat ca, pentru a nu se bloca circulatia in oras si pentru se evita eventuale incidente in cazul intalnirii dintre cele doua grupuri de participanti la mitinguri, sustinatorii lui Victor Ponta nu vor iesi din Piata Revolutiei.
Actualizare 9 (ora 19.30): Mitingul organizat de sustinatorii lui Victor Ponta s-a incheiat in jurul de ora 19.30.
Actualizare 10 (ora 19.40): Cei care protesteaza impotriva lui Victor Ponta au ajuns in acest moment in zona Semiluna. Pe parcurs acestora s-au mai adaugat si alte persoane, ajungand undeva in jur de 700. De aici, coloana se indreapta pe Bd. Bucuresti, spre Centrul Vechi.
Actualizare 11 (ora 20.30): Participantii la mitingul organizat impotriva lui Victor Ponta vor incheia marsul in Centrul Vechi. Evenimentul s-a desfasurat fara incidente, participantii scandand lozinci impotriva lui Ponta si indemnandu-i pe toti cetatenii sa iasa duminica la vot. Spiritele s-au incins putin atunci cand coloana a trecut pe langa sediul PSD, dar oamenii de ordine au fost la datorie, iar protestatarii s-au limitat la huiduieli si scandari anti-Ponta. Ramane de vazut ce se va intampla la finalul acestei saptamani cand romanii isi vor alege presedintele.
Sursa: Emm