Fostul vicepresedinte al Autoritatii Nationale de Turism (ANT), Livia Sima, care a avut si functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean Maramures in mandatul 2000-2004, a fost deferit justitiei, impreuna cu alte 12 persoane din conducerea ANT.
Dosarul de coruptie al Liviei Sima a fost inaintat Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, dupa cum a informat luni, 6 octombrie, biroul de presa al DNA. Procurii le imputa celor trimisi in judecata un prejudiciu de 1,5 milioane de euro adus bugetului de stat prin atribuirea ilegala a unui contract de publicitate pentru promovarea turismului romanesc si care il avea ca personaj principal pe ”Dracula”.
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) – Serviciul Teritorial Bucuresti au inceput ancheta in urma cu aproape doi ani, in urma unui scandal legat de incredintarea preferentiala a unei campanii publicitare in strainatate unei firme bucurestene. La vremea respectiva, Livia Sima a declarat ca acuzele sunt nefondate, iar in calitatea avuta la ANT nu a avut cum sa semneze pentru contractul de 1,5 milioane de euro. Ea a precizat ca singurul in masura sa decida era ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Radu Berceanu, caruia ii era subordonat ANT.
Procurorii DNA au trimis in judecata 10 angajati ai ANT
Impreuna cu ea au mai fost trimisi in judecata Mihai Dragu – fost consilier personal al fostului ministru al Transporturilor, Constructiilor si Turismului; Traian Iordanescu – fost director general adjunct al Directiei Generale de Promovare si Relatii Internationale din cadrul ANT; Elena Sorina Paul – director adjunct al Directiei Juridice, Autorizare si Control din cadrul fostei ANT; Alexandra Crina Chiriac – consilier superior; Ileana Vladoiu – referent economic; Nicoleta Luminita Ortopelea – consilier superior; Mirela Puscoi si Cristian Burtan – ambii consilier superior.
Cei 9 sunt acuzati pentru comiterea infractiunilor de fals intelectual si abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave.
De asemenea, a mai fost deferita justitiei si Cristina Mili Motoroga – fost director general al Directiei Generale de Promovare si Relatii Internationale din cadrul ANT, in sarcina careia s-au retinut infractiunile de fals intelectual, uz de fals si abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave.
Doi functionari din ministerul finantelor figureaza si ei ca inculpati
In acelasi dosar al DNA, mai figureaza ca si inculpati Dumitru Samson – director economic si asociat la SC SM ART ADVERTISING GRUP SRL, in sarcina caruia s-au retinut complicitate la fals intelectual si complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, ambele in forma participatiei improprii; Traian Staniloaie si Cosmin Dumitru Ghitulescu – observatori la Unitatea pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice din cadrul Ministerului Finantelor Publice, in sarcina carora s-au retinut infractiunile de fals intelectual si nedenuntarea unor infractiuni.
Biroul de presa al DNA a precizat ca ”aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, spre judecare, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.
Cinci clipuri publicitare si bannere cu Dracula au stat la baza anchetei DNA
In rechizitoriul intocmit, procurorii au aratat ca la data de 30 noiembrie 2006, comisia de evaluare a ofertelor de achizitie publica constituita la nivelul A.N.T. (autoritatea contractanta) si formata din Iordanescu Traian – presedinte, Dragu Mihai, Ortopelea Luminita Nicoleta, Burtan Cristian si Vladoiu Ileana – membri, a desfasurat procedura de licitatie publica initiata in vederea atribuirii contractului de servicii avand ca obiect realizarea „Campaniei de media pe plan international”, cu o valoare de 1,5 milioane euro.
Licitatia avea ca obiect achizitionarea a cinci clipuri publicitare de promovare a ofertei turistice romanesti, cat si a cinci machete de banner, care sa aiba acelasi specific.
Livia Sima, invinuita ca a aprobat licitatia controversata
Dupa evaluarea ofertelor depuse de trei firme, comisia a declarat castigatoare oferta S.C. „S.M. ART ADVERTISING GROUP S.R.L”. Comisia de evaluare a fost constituita cu incalcarea prevederilor legale, iar firma a fost declarata castigatoare in mod nelegal (cu incalcarea principiului tratamentului egal).
In rechizitoriul intocmit de DNA s-a mai aratat ca, la aceeasi data, comisia de evaluare a intocmit un proces verbal de licitatie in care s-au consemnat date nereale cu privire la legalitatea constituirii comisiei, iar Livia Sima a aprobat raportul procedurii de licitatie.
Cu toate acestea, la data de 21 decembrie 2006, Cristina Mili Motorga, in calitate de director general al Directiei Generale de Promovare si Relatii Internationale din cadrul A.N.T., a aprobat plata catre S.C. S.M. ART ADVERTISING S.R.L. a sumei de 1.607.010,15 RON (echivalentul a 475.432,72 euro), suma care reprezinta o prima transa din valoarea contractului.
Proces de predare-primire, intocmit in fals pe… coltul mesei
De asemenea, la data de 27 decembrie 2006, Iordanescu Traian, Vladoiu Ileana, Chiriac Alexandra Crina, Puscoi Mirela si Paul Elena Sorina, in calitate de membri ai comisiei de receptie, ajutati de inculpatul Samson Dumitru, director economic si asociat la SC SM ART ADVERTISING GRUP SRL, au intocmit in fals procesul verbal de predare-primire, in care s-a consemnat in mod nereal ca au fost receptionate clipurile publicitare si machetele de banner.
Actul fals a fost folosit de Cristina Mili a Motorga, in aceeasi zi, pentru plata catre SC SM ART ADVERTISING GRUP SRL a celei de-a doua transe a pretului contractului, in cuantum de 3.749.690,85 RON (echivalentul a 1.112.965,14 euro).
La data de 4 ianuarie 2007, Staniloaie Ilie Traian si Ghitulescu Cosmin Dumitru, in calitate de observatori la Unitatea pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice din cadrul Ministerului Finantelor Publice, dupa verificarea procedurii de licitatie, au redactat un raport de activitate in care au consemnat date nereale cu privire la constituirea comisiei de licitatie, omitand sa constate nulitatea intregii proceduri de licitatie.
”Tara de basm”, cu Dracula pe post de promotor al imaginii Romaniei
La aproximativ doua luni dupa data efectuarii platii, reprezentantii SC SM ART ADVERTISING GRUP SRL au predat A.N.T, cu nerespectarea procedurilor legale, cinci clipuri publicitare cu tema „Tara de basm”, in care personajul principal era Dracula.
Clipurile, care au costat aproximativ 200.000 euro, au fost apreciate ca necorespunzatoare calitativ de catre director general Cristina Mili Motorga, motiv pentru care s-a dispus refacerea acestora.
Prejudiciul total cauzat in dauna A.N.T. se ridica la suma de 5.356.701 RON (echivalentul a 1.594.256,25 euro). Pentru recuperarea prejudiciului a fost instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile apartinand inculpatilor.
CITESTE SI:
Sursa: M.M.