Trec zilele si lucrurile se schimba la FC Baia Mare. Aproape in fiecare zi este cate ceva de spus sau de cautat, chiar daca FC-ul este acum doar in Liga a III-a. Ei bine, vestile care ne vin spun ca Liviu Bala va fi noul presedinte al clubului, iar Florin Fabian noul antrenor principal.
Cel putin pana saptamana trecuta, Liviu Bala a fost unul dintre vicepresedintii de la HCM Baia Mare, echipa de handbal feminin. Tin minte foarte clar ca la meciul cu Oltchim Ramnicu Valcea, din ultima etapa de Liga Nationala, cand am stat chiar langa Liviu in tribuna, acesta mi-a spus ca s-ar putea sa fie ultimul sau meci la HCM in postura aceea. Pe Liviu il stiu de o gramada de vreme. Stiu si ca a fost vicepresedinte la Minaur, exact in anul in care baimarenii obtineau primul titlu din istoria clubului. Mai stiu ca el a fost unul dintre „factorii” care l-au adus atunci pe Aihan Omer la Minaur. Apoi, impreuna cu Daniel Kotecz, s-a chinuit si a scos la liman echipa de handbal fete, aflata atunci in pericol de desfiintare. Ei bine, sa vedem ce va face la FC Baia Mare. Fotbalul este „pita adevarata” a presedintilor de cluburi.
Anul trecut, pe vremea asta, FC-ul se lauda aiurea ca a batut pe CSM Ramnicu Valcea si ca a promovat Dacia Mioveni. Lauda aiurea venea din faptul ca FC-ul a retrogradat in liga a III-a. Atunci, unul dintre jucatorii FC-ului a fost Florin Fabian. Nu s-a limitat la acest statut, s-a dus si si-a luat o licenta de antrenor, apoi a plecat la Victoria Carei. De luni, din cate se pare, din nou la FC Baia Mare.
Mult succes pentru amandoi.
Sursa: Mircea Grumaz
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult