Încă o minciună a Opoziţiei este contrazisă de realitate: ratele la bănci au scăzut. După înlocuirea ROBOR, ratele românilor au scăzut la nivelul lunii iunie 2018, iar ordonanța 114, blamată de opoziție, aduce mai mulți bani în buzunarele românilor şi îndreaptă abuzurile din sistemul bancar, susține senatorul PSD Maramureș, Liviu Marian Pop.
”Introducerea noului indicator în calcularea dobânzilor la creditele în lei acordate populaţiei a fost una dintre schimbările majore ale anului în curs, criticată vehement de președintele Klaus Iohannis şi de pretinșii economişti de la PNL şi USR. Vorbim despre aceiași specialiști care nu se înghesuie să preia Guvernarea decât la nivel declarativ și care consideră că tăierile salariale și tăierile de pensii sunt necesare, la fel ca și eliminarea voucherelor de vacanță. La doar un trimestru de când ROBOR a fost înlocuit cu IRCC, putem constata că dobânda creditelor noi în lei a dat înapoi cu un an, adică a scăzut la nivelul din luna iunie 2018. Astfel, dobânda medie în iunie 2018 şi iunie 2019, pentru creditele noi în lei acordate populației, pe termen lung şi scurt, este aceeași, respectiv 8,16%. Scăderea este de peste o jumătate de punct procentual la nivel mediu şi de peste 0,7 puncte la creditul ipotecar la sfârşitul lui iunie 2019, faţă de sfârşitul lui aprilie 2019 când a fost introdus IRCC”, susține senatorul PSD, Liviu Marian Pop.
Biroul de presă al PSD Maramureș