Locuitorii comunei Bârsana din județul Maramureș primesc compostoare pentru grădină, transmite Rador. Acestea au distribuite cetățenilor începând de joi, 6 ianuarie, pe baza cărții de identitate prezentate de fiecare cetățean.
Astfel, resturile alimentare din fiecare gospodărie sunt transformate în îngrășământ pe care fiecare îl poate folosi în grădină. Cetățenii comunei Bârsana plătesc serviciile de salubrizare diferențiat, în funcție de cantitatea de deșeuri pe care o generează și cea pe care o colectează operatorul.
Astfel, dacă resturile alimentare ajung în compostor, se va produce mai puțin gunoi, iar taxa de salubrizare va fi mai mică. Acest compostor se amplasează direct pe sol, în grădină. Pentru a obține un compost de calitate este nevoie sa fie amestecat la nevoie sau umezit până se ajunge la compostul final, timpul fiind de aproximativ 5 luni.