Locuitorii din judeţul Maramureş se pot testa gratuit pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2, a informat, vineri, Consiliul Judeţean.
Potrivit CJ Maramureş, continuă şi în anul 2021 implementarea proiectului „Testăm pentru sănătatea maramureşenilor”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Maramureş nr. 14 din 27 ianuarie 2021.
„Proiectul asigură testarea gratuită pentru depistarea infectării cu COVID-19 a populaţiei judeţului Maramureş, în vederea luării măsurilor adecvate de prevenire şi limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, precum şi a efectelor acestuia, oferind, de asemenea, şi o imagine de ansamblu asupra gradului de răspândire la nivelul judeţului”, precizează sursa citată.
Testul este din analiza de sange sau nas si gat ?