Cei mai multi castigatori la Loteria fiscala, respectiv 709 din cei peste 4.200 inregistrati pana miercuri, sunt din judete ale Moldovei – Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui, iar cei mai putini, 307, sunt din Oltenia – Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt si Valcea.
Un numar de 4.245 de persoane au depus cereri, marti si miercuri, pana la ora 10.00, pentru revendicarea premiilor la Loteria bonurilor fiscale, cele mai multe fiind din Iasi, Brasov si Galati, cu o valoare medie a castigului de 236 de lei, termenul de revendicare fiind de 30 de zile de la extragere.
Dintre acestea, cele mai multe cereri, respectiv 709, au fost inregistrate la Directia Generala Regionala a Finantelor Publice (DGRFP) Iasi, care cuprinde judetele Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui, iar cele mai putine, respectiv 370, la Directia Regionala Craiova, care cuprinde judetele Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt si Valcea.
Cele mai multe cereri din regiunea de nord-vest sunt la Cluj
La Directia Generala Regionala a Finantelor Publice (DGRFP) Cluj-Napoca, institutie care reuneste judetele Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Satu Mare si Salaj, au fost inregistrate, pana miercuri, la ora 10.00, 490 de cereri de revendicare a castigurilor la Loteria bonurilor fiscale.
Dintre acestea, cele mai multe sunt in judetul Cluj – 185, iar cele mai putine in Satu Mare – 36 de cereri. Totodata, in judetul Bihor au fost inregistrate 93 de cereri, in Maramures – 76, in Salaj – 40, iar in Bistrita-Nasaud – 60 de cereri.
In regiunea din centrul tarii, Brasovul are cele mai multe bonuri castigatoare, iar Covasna cele mai putine
La Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Brasov, care are in subordine judetele Brasov, Alba, Sibiu, Covasna, Mures si Harghita, au fost depuse, pana miercuri la pranz, 651 de bonuri fiscale castigatoare, potrivit purtatorului de cuvant al institutiei, Laura Oltianu. In regiune, cele mai multe bonuri au fost inregistrate in Brasov – 169, urmat de judetul Sibiu – 149, Mures – 138, Alba – 117, Harghita – 50 si Covasna – 29. In judetul Brasov, din cele 169 de bonuri norocoase, 110 au fost depuse in municipiul Brasov, 18 la Sacele, 14 la Fagaras, cate 9 la Codlea si Zarnesti, 5 la Victoria, 3 la Rupea si 1 la Rasnov.
„Nu au fost inregistrate situatii deosebite. Am avut un caz la Brasov cu o persoana care a reusit sa stranga cinci bonuri. Au fost, de asemenea, trei cazuri cu cate doua bonuri castigatoare, iar la Fagaras au depus cate un bon o familie, sot si sotie”, a spus reprezentantul DGRFP Brasov.
In regiunea de vest au fost 413 bonuri castigatoare la loterie, cele mai multe fiind la Hunedoara
La Directia Regionala a Finantelor Publice Timisoara, care cuprinde judetele Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Timis, au fost depuse 413 cereri si bonuri castigatoare la loteria organizata de Guvern. Dintre acestea, 72 sunt la Arad, 31 in Caras-Severin, 129 in Timis, iar 181 in Hunedoara, a declarat directorul executiv din cadrul serviciului Colectare al Directiei Regionale a Finantelor Publice Timisoara, Ioan Ladislau Elek.
La Arad, de exemplu, s-a inregistrat un caz aparte, dupa ce un barbat de 43 de ani, care are sase copii si lucreaza doar doua luni pe an, cand construieste sobe de teracota, a adunat din cosurile de gunoi ale unor magazine peste 1.500 de bonuri fiscale, 23 dintre acestea fiind castigatoare la Loteria bonurilor fiscale.
Cele mai putine cereri, la Directia Regionala de Finante Craiova
La Directia Regionala a Finantelor Publice Craiova, de care apartin judetele Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt si Valcea, pana miercuri, la ora 10.00, s-au prezentat 370 de castigatori.
La Drobeta Turnu Severin, pana miercuri, 29 de persoane au depus bonuri valabile pentru revendicarea premiilor la Loteria bonurilor fiscale. Totodata, au existat cazuri in care bonurile prezentate nu erau valabile intrucat nu aveau toate elementele necesare, de exemplu nu se putea citi denumirea emitentului bonului, oamenii fiind sfatuiti sa fie atenti atunci cand iau bonurile fiscale, intrucat uneori ele sunt rupte.
Majoritatea castigatorilor au primit bonuri pentru produse de imbracaminte second-hand, insa sunt si persoane care au cumparat bere, zahar, mere, seminte, malai, hartie igienica, medicamente, o persoana prezentand un bon primit la achitarea unei curse de taxi in Drobeta Turnu Severin, in 7 februarie.
Astfel, unul dintre bonurile validate de inspectorii fiscali este pentru o pereche de pantaloni barbatesti second hand, altul pentru mai multe camasi second hand, iar altul pentru pulovere.
Prahova, judetul cu cei mai multi castigatori din Muntenia; cei mai putini, in Giurgiu si Calarasi
In Muntenia au fost depuse, pana miercuri, documente din partea a 496 de persoane care au castigat la Loteria bonurilor fiscale.
Cei mai multi castigatori, adica 168, sunt din judetul Prahova. In judetul Arges, au castigat la Loteria bonurilor fiscale 107 persoane, in Dambovita sunt 71 de castigatori, in judetul Ialomita sunt 52 de castigatori, iar in Teleorman sunt 51 de persoane care au depus documentele la Directia de Finante Publice pentru a-si revendica premii.
Cele mai putine persoane care au castigat la aceasta loterie sunt din judetele Giurgiu si Calarasi, unde s-au inregistrat la directiile de finante publice 24, respectiv 23 de castigatori.
In judetele din sud-estul tarii, 568 de castigatori, cei mai multi sunt din Galati
Astfel, la Directia Regionala a Finantelor Publice Galati, care are in subordine judetele Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea si Vrancea, s-au inregistrat, pana miercuri la pranz, 568 de persoane cu bonuri castigatoare la loteria fiscala, cele mai multe dintre acestea fiind din judetul Galati.
Potrivit consilierului superior pentru relatia cu mass-media din cadrul DGRFP Galati, Violeta Gidei, in judetul Galati sunt, pana in prezent, 209 persoane cu bonuri castigatoare, in Constanta – 124, in Buzau – 85, in Braila – 62, in Vrancea – 60, iar in judetul Tulcea – 28.
In Moldova, cele mai multe cereri de revendicare a premiilor sunt in Suceava
Un numar de 709 persoane au depus cereri la directiile de finante din sase judete ale Moldovei – Suceava, Botosani, Neamt, Iasi, Bacau si Vaslui – prin care revendica premii la Loteria bonurilor fiscale, cele mai multe fiind inregistrate in judetul Suceava – 150.
Purtatorul de cuvant al Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice (DGRFP) Iasi, Maria Taran, a declarat corespondentului MEDIAFAX ca in doua zile au fost depuse 709 cereri din partea persoanelor care revendica premii la Loteria bonurilor.
Astfel, la Directia de Finante Suceava au fost depuse 150 de astfel de cereri, in Iasi – 128, Bacau – 125, Neamt – 124, Botosani – 94 si Vaslui – 88.
Numarul cererilor inregistrate miercuri a fost apropiat celui din ziua precedenta, cand s-au depus 351 de solicitari de acest gen.
Una dintre persoanele care a revendicat premiul le-a spus functionarilor de la Finante ca a cumparat o bucata de pastrama in valoare de 6,40 lei, in timp ce o tanara a povestit ca in 7 februarie a mers la patinoar impreuna cu prietenul sau, de unde au luat cate un ceai in valoare de trei lei. Printre castigatorii loteriei se numara si fostul sef al Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorului Iasi Marian Grigoras. El a postat pe pagina sa de Facebook inca de luni fotografia cu bonul castigator. Grigoras a cumparat produse de panificatie in valoare de 6,70 lei.
La prima extragere organizata pentru Loteria bonurilor fiscale de catre Ministerul Finantelor si ANAF, care a avut loc luni, in a doua zi de Paste, au fost declarate castigatoare bonurile emise la 7 februarie, cu valori intre 6,00 lei si 6,99 lei.
Persoanele care detin unul sau mai multe bonuri fiscale emise la 7 februarie, cu aceasta valoare, se pot prezenta in urmatoarele 30 de zile la unitatile ANAF, cu bonurile in original si o copie a actului de identitate, premiile urmand sa fie acordate in maximum trei luni.
Sursa: Mediafax