Vezi VIDEO
Salariile si pensiile persoanelor cu handicap grav sau accentuat ar trebui sa fie impozitate de la 1 ianuarie 2010, potrivit unei legi adoptate de Guvern la sfarsitul anului 2009. Acest lucru este perceput extrem de negativ de catre persoanele vizate, veniturile lor fiind oricum extrem de mici pentru nevoile speciale pe care le au.
Impozitarea cu 16% a veniturilor persoanelor cu handicap grav sau accentuat, cum sunt nevazatorii sau persoanele aflate in scaun cu rotile, ar fi trebuit sa se faca de la inceputul anului, dar situatia nu este una clara in aceasta privinta dupa ce Guvernul a decis sa elimine, odata cu modificarea codului fiscal, articolul care prevedea scutirea de la impozit pentru persoanele cu handicap.
Daniel Filipas, directorul executiv al Asociatiei Esperando, crede ca acest impozit ar fi mult prea mult pentru persoanele cu dizabilitati, acestea avand cheltuieli mult mai mari decat oamenii obisnuiti, iar veniturile acestora nefacand parte, cu siguranta, dintre cele „nesimtit” de mari.
„Pentru o persoana cu dizabilitati, un impozit de genul acesta e mult prea mult si este resimtit cu totul si cu totul altfel fata de o persoana sanatoasa, care nu are nevoile persoanei cu dizabilitati. Banii acestia pot reprezenta diferenta intre a putea supravietui pana luna viitoare sau a trebui sa te imprumuti, sa renunti la medicamente, la hrana sau imbracaminte”, a subliniat Daniel Filipas.
In ceea ce priveste impozitarea pensiilor, Vasile Ghise, directorul coordonator al Casei Judetene de Pensii Maramures, a spus ca nu exista nici o prevedere speciala in acest sens, legea in vigoare stipuland faptul ca numai pensiile peste 1.000 lei sunt impozitate.
„Pentru anul 2010 avem aceleasi reglementari ca si in 2009, in sensul ca pensiile pana in 1.000 lei nu se impoziteaza. Se impoziteaza numai partea de pensie care depaseste aceasta suma, iar o alta prevedere legala nu exista in acest moment”, a spus Vasile Ghise.
In momentul de fata, la nivelul judetului Maramures sunt inregistrate 29.456 de persoane cu handicap, 1.612 fiind incadrate in gradul I de handicap, iar alte 19.076 fiind incadrate in gradul II. La nivelul tarii, din totalul persoanelor cu dizabilitati care au capacitate de munca, numai 12,7% dintre acestea sunt incadrate in munca, reprezentand cel mai mic procent din Uniunea Europeana. La polul opus se afla tarile nordice, Finlanda si Danemarca, unde peste 50% din persoanele cu handicap au un loc de munca.
Sursa: Andrei Gherghel