”Robocorns”, echipa maramureșeană de robotică a Colegiului Național ”Vasile Lucaciu”, Baia Mare își propune să confecționeze cât mai multe viziere pe care să le distribuie medicilor și personalului medical din spitalele locale, medicilor de familie, farmaciștilor și tuturor celor care au nevoie de protecție impotriva virusului care a schimbat modul de viață al întregii omeniri, într-un timp atât de scurt.
La inițiativa organizației ”Nație prin Educație” și a ”First Tech Chalenge”, tinerii entuziaști din ”Robocorns” s-au alăturat echipelor din țară în acțiunea de confecționare a vizierelor atât de necesare pentru protecția personalului medical, prin printarea acestora la imprimanta 3D, care aparține echipei ”Robocorns”. Din nefericire, izolarea impusă de reglementările aflate în vigoare îi împiedică pe membri să se întâlnească, însă acest lucru nu reprezintă un impediment în ajutorul pe care îl pot oferi. În timp ce imprimantele printează la foc continuu, membrii ”Robocorns” încearcă să găsească și alte metode și modele de viziere care să necesite un timp mai scurt de confecționare, pentru a putea răspunde tuturor cererilor în cel mai scurt timp și în cel mai eficient mod.
”Robocorns”, echipa de robotică a Colegiului Național ”Vasile Lucaciu” a fost înființată în urmă cu patru ani, când asociația ”Nație prin Educație” a adus competiția mondială ”First Tech Challenge” în România. Acela a fost momentul în care elevii și profesorii entuziaști ai colegiului băimărean au format ”Robocorns”, liceeni care astăzi s-au alăturat luptei mondiale în prevenirea și stoparea infectării cu virusul COVID-19.
”First Tech Challenge nu este doar despre roboți, este despre construirea unei comunități, iar în situația dată ne referim la o comunitate globală. Chiar dacă peste 150 de echipe din toată țara și mii de echipe din toată lumea construiesc roboți participând la concursuri, cel mai important este că aceste echipe învață să lucreze împreună. Robocorns nu este singura echipă aflată în această aventură, ea fiind ajutată să se dezvolte cu ajutorul unor oameni și a unor companii generoase, care au înțeles cât de important este să investești în viitor, pentru ca viitorul să fie unul mai bun. Nu cu mult timp în urmă, nu ne-am fi imaginat că vom trăi vremuri ca cele prin care umanitatea trece acum, fapt pentru care este admirabil că unul dintre cele mai importante lucruri învățate în cadrul proiectului FTC, de către participanți, a fost munca în echipă.
Au fost mai multe firme care au răspuns apelului lansat de echipa Robocorns și au furnizat elementele necesare în confecționarea vizierelor, de la folie transparentă, filament pentru imprimantele 3D și până la elasticul de sustinere, iar cuvântul de ordine al acestor zile este: <Solidaritate>. Mulțumirile întregii echipe se îndreaptă spre firmele: UACE, Electrosistem, Printmasters, BDM, Drupanel, Godarec, Geplast, Fablab, Zimbru Comerț Online, Fimament 3D Hobby Market, Spot Market, Form Werk, Anemona Com SRL, Mons Medium, Stil Aura”, arată membrii echipei Robocorns.
Totodată, orice alt ajutor se poate oferi este extrem de bine-venit în aceste momente când toți trebuie să avem un țel comun, acela de a salva cât mai multe vieți și să revenim, în cel mai scurt timp, la realitatea pe care am trăit-o înaintea acestei pandemii care atacă fiecare colț al lumii. Să rămânem uniți și să încercăm să ne protejăm sănătatea, este esențial! Toți cei care doresc și pot să ajute Robocorns în această luptă sunt rugați să acceseze pagina personală de Facebook la adresa https://www.facebook.com/robocorns/ sau sa scrie la adresa de e-mail: robocorns004@gmail.com unde le stăm la dispoziție cu toate informațiile necesare”, au precizat membrii echipei de robotică a Colegiului Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare.