Inchiderea strazii Minerilor din Baia Mare ar putea sa fie de mai lunga durata decat s-a anuntat initial. Pentru ca au aparut probleme la efectuarea lucrarilor de refacere, strada ar putea sa nu fie redeschisa circulatiei din 14 septembrie, dupa cum a anuntat primarul municipiului, Cristian Anghel.
Strada Minerilor din Baia Mare a fost inchisa in 3 septembrie pentru executarea unor lucrari la reteaua de canalizare-colectare. Reprezentantii firmei care lucreaza in zona au estimat ca isi vor incheia treaba in 13 septembrie, numai ca reprezentantii Primariei Baia Mare au recunoscut ca exista riscul ca termenul sa nu fie respectat
”Merge greu cu partea de refacere. S-a sapat adanc, e o adancime cam de 5 metri. Pamantul nu e stabil si se tot surpa„, a mentionat directorul Directiei Servicii Publice din cadrul Primariei Baia Mare, Vasile Barbul.
Pe toata durata inchiderii strazii Minerilor este afectata inclusiv circulatia unor autobuze care includeau in traseu si aceasta zona, respectiv cursele de pe liniile 1,5, 7 si 8. Mersul acestora a fost deviat de pe strada Vasile Lucaciu pe strada Oltului, iar de aici sunt urmate strazile Horea-Crisan si Stadion.
CITESTE INFORMATII DE ULTIMA ORA:
CITESTE SI:
Sursa: Camelia Tocaci