Reprezentanţii Vital anunţă întreruperea furnizării apei potabile joi, 20 iulie, în intervalul orar 09.00 – 15.00, în Baia Mare, str. Banatului, pentru cuplare la rețea.
Chiar dacă aceste lucrări creează disconfort locuitorilor din zonă, ele sunt necesare pentru îmbunătățirea serviciilor oferite și pentru a asigura locuitorilor accesul la apă potabilă și la sistemul de canalizare.
Tot joi, va fi întreruptă furnizarea apei potabile pe str. Neptun din Baia Mare până la ora 14.00, din cauza unei conducte sparte.
Echipele de intervenție sunt la fața locului, pentru remedierea situației și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.