În seara aceasta, primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a făcut un anunț așteptat de toți băimărenii.
„Mă bucur să vin cu noutăți despre cele două proiecte mult așteptate care vizează reabilitarea și modernizarea a două clădiri emblematice pentru Baia Mare: cinematograful Dacia și Teatrul Municipal. Aleșii locali au aprobat astăzi, în ședința Consiliului Local, documentația tehnico-economică, în faza de documentație de avizare a lucrărilor de intervenții pentru cele două obiective.
Cele două demersuri fac parte din proiectele strategice pe care mi le-am asumat pentru Baia Mare și, chiar dacă au fost multe momente grele, spre exemplu dobândirea clădirii cinematografului Dacia în patrimoniul local, am reușit să obțin ceea ce ne-am dorit cu toții. M-am luptat singur 8 ani, din 2012 până în 2021, să blochez vânzarea cinematografului Dacia. M-am opus intereselor imobiliare malefice și, prin decizia instanței, am învins. Singur. A fost frustrant uneori, dar, în final, cinematograful Dacia a devenit în 2021 proprietatea orașului. Data viitoare când se mai întreabă unii ce face Cherecheș, le puteți spune că, printre altele, spre deosebire de alții, nu vinde patrimoniul nostru ci îl întregește.” – a subliniat edilul băimărean.
Am convingerea că, în perioada următoare, Municipiul Baia Mare va fi luat în considerare de către cei care guvernează România și vom realiza investițiile printr-un parteneriat cu Guvernul României. Sumele necesare pentru realizarea celor două investiții sunt consistente și au un rol major în dorința mea și a cetățenilor de a avea o infrastructură culturală dezvoltată și modernă.
Din punctul meu de vedere e important că am ajuns din perspectiva juridică în proprietatea Cinematografului Dacia, din perspectiva investițională în faza în care avem documentația tehnico- economică și putem să demarăm procedura de achiziție a proiectării și execuției acestor obiective. Bineînțeles că până la finalizarea procedurilor va trebui să avem parteneriatul stabilit cu Guvernul României, indiferent că vorbim de finanțarea prin fonduri europene sau prin Compania Națională de Investiții.
Cum redăm băimărenilor cinematograful și Parcul Dacia?
Clădirea va fi reabilitată termic și dotată cu echipamente. Vom monta pompe de căldură aer – apă; corpuri de iluminat cu lămpi LED. Climatizarea spațiilor se va face cu pompe de căldură. Ventilația actuală se va înlocui cu una performantă, cu recuperare de căldură de 80%. Sunt necesare și intervenții structurale, conform Expertizei Tehnice, clădirea fiind încadrată în clasa de risc seismic Rsll. La subsol se vor desface compartimentările existente și se vor reface camere necesare spațiilor tehnice.
La parter se vor desface pereții de compartimentare existenți și se vor reface compartimentări conform planurilor propuse pentru activități de sală cinema/multifuncțională, spații de comerț, alimentație publică, sală atelier, spații pentru grupuri sanitare. Se vor decoperta și reface toate pardoselile cu finisaje specifice pentru fiecare cameră (gresie, mochetă, parchet, etc). Se va desface tavanul de pe zona fostului atrium (foaier) pentru a reface imaginea interioară inițială a cinematografului cu un hol de intrare pe 3 niveluri. Se va desface jumătatea de jos a tribunelor din sala de cinematograf și se vor monta tribune retractabile. Se va desface pardoseala actuală existentă în zona sălii de cinema și se va realiza o pardoseală orizontala pentru a permite realizarea de evenimente diverse.
Se va instala un ascensor pentru persoane care va face legătura între parter și etajele superioare. Se va mobila și utila întregul etaj conform planurilor de arhitectură (vezi planul în fotografii). Se va reface acustica sălii principale prin refacerea geometriei panourilor acustice, se vor monta panouri absorbante, reflectante, rezonatoare. Proiectul este unul amplu și puteți vedea în mare ceea ce ne propunem consultând imaginile de la această postare.
Parcul Dacia va redeveni o zonă de interes pentru toți băimărenii!
„Vom revitaliza întreg parcul prin reabilitarea aleilor, realizarea de noi plantații, toaletarea plantațiilor existente, realizarea de alei noi, reabilitarea locului de joacă prin instarea de noi echipamente de joacă și refacerea pardoselii.
Aleile se vor reconfigura și se vor realiza noi trasee pavate cu piatră naturală de diferite mărimi și tratamente, așezate pe pat de nisip.Parcul se va echipa cu următoarele dotări: bănci, șezlonguri, coșuri de gunoi, un grup electrogen împrejmuit cu un gard înverzit cu plante veșnic verzi; corpuri de iluminat funcționale și ambientale; loc de joacă dotat cu tot ceea ce își pot dori copiii. Valoare investiției se ridică la 48.977.720 lei.
Clădirea Teatrului Municipal din Baia Mare se va ridica la nivelul evenimentelor culturale organizate aici și la standardele dorite de băimăreni
Prin păstrarea funcțiunii de teatru și funcționalizarea unor zone culturale, se crează un pol cultural important care atrage fluxuri de utilizatori, aducând astfel un aport vieții culturale a orașului. Avem deja un flux important de turiști care vin la festivalurile organizate aici, pe lângă publicul local, deloc de neglijat.
Reabilitarea zonei exterioare aferente Teatrului reprezintă un punct în plus pentru regenerarea întregii zone. Clădirea Teatrului Municipal va diminua impactul asupra mediului prin echipamente și tehnologii cu consum scăzut de energie.
Prin reabilitarea și refuncționalizarea clădirii Teatrului și a corpului de Ateliere se intenționează punerea în evidență a clădirilor, precum și împiedicarea degradării lente a acestora. Astfel, obiectivul general al proiectului contribuie la dezvoltarea tradiției în contemporaneitate, valorificarea ei în viața culturală, stimularea procesului de creație în toate genurile artistice, cercetarea și evaluarea realității fenomenului culturii urbane, promovarea bunurilor culturale tradiționale și contemporane în circuitul național și internațional de valori.
În urma reabilitării clădirii teatrului și, implicit, a sălii principale de spectacole, acesta din urmă va putea acomoda un număr de 299 de spectatori, iar sala secundară de spectacole un număr de 90 de spectatori.
Vom consolida, reabilita și moderniza acest loc important pentru comunitate și pentru turiști. Pentru detalii amănunțite, vă invit să consultați imaginile în care regăsiți toate intervențiile care urmează să fie realizate aici. Aș sublinia doar, pentru liniștea tuturor, că indiferent de lucrările masive de aici, ceva va rămâne neschimbat: fresca perimetrală din foaierul Teatrului, realizată de pictorul Nicolae Apostol. Va rămâne intactă și va fi evidențiată, păstrată, protejată, pentru bucuria noastră și cea a generațiilor care vin după noi. Valoarea investiției de aici se ridică la 68.198. 858 lei.
Închei cu o durere a mea, a noastră. Casa de cultură. Din 2012 mă lupt și pentru acest obiectiv, însă… e mult mai complicat. Mă doare că unii băimăreni sunt împotriva interesului oraşului și, fără scrupule, inventează piedici. Dar eu am încredere in justiție!” – a conchis primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.