Premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat joi, 29 mai, cu ocazia vizitei facute in Maramures, ca lucrarile la drumul rapid Baia Mare – Satu Mare – Vaja, care va lega nordul tarii de reteaua de autostrazi din Ungaria, ar putea incepe in aceasta tomana.
Seful guvernului a precizat, intr-o intalnire cu autoritatile maramuresene si investitorii in agroturism care a avut loc la Satulung, ca indicatorii tehnico-economici sunt aprobati, iar acum sunt in curs de derulare procedurile de expropriere. Premierul a estimat ca, in cazul in care nu vor aparea probleme, lucrarile de constructie la drumul rapid spre Ungaria ar putea incepe in toamna.
Calin Popescu-Tariceanu a precizat ca o alta investitie in infrastructura rutiera a Maramuresului consta in realizarea Drumului Nordului, acesta urmand sa lege judetul de Autostrada Transilvania. El nu a precizat insa si un termen de realizare a lucrarii, spunand doar ca proiectul este inclus in etapa a VI-a de reabilitare a infrastructurii rutiere si ca exista resurse financiare ca urmare a acordului incheiat cu Banca Europeana de Investitii.
Foto: © eMM.ro
Sursa: Meda Muntean
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult