Premierul Ludovic Orban a anunțat duminică seară că masca va deveni obligatorie în toate spațiile publice deschise și închise din București, după ședința de luni a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Premierul spune că scopul măsurilor este reduce „cât mai mult interacțiunile între oameni”.
„Se va institui purtarea măștii în toate spațiile publice închise și deschise” după ședința CMSU de luni, de la ora 15.00, a declarat Ludovic Orban duminică seară la B1TV.
De asemenea, se va suspenda activitatea restaurantelor și a cafenelelor, dar și a cinematografelor și teatrelor, a mai spus Orban, precizând că măsurile se iau pentru o perioadă de 14 zile, urmând să se decidă apoi prelungirea sa nu, în funcție de evoluția lucrurilor.
„La solicitarea mediului cultural și a HORECA, noi am schimbat evaluarea inițială și am introdus pragul de 3 la mie. După 3 la mie se suspendă activitatea în instituțiile de cultură, teatre, cinematografe, dar și în restaurante, cafenele. Aceste măsuri au valabilitate 14 zile”, a spus premierul.
„Obiectivul nostru este ca în aceasta perioadă sa oprim creșterea numărului de infectari. Sunt cele mai severe măsuri cuprinse în hotărârea privind starea de alertă. Obiectivul măsurilor este acela de a reduce cât mai mult interacțiunile între oameni”, a explicat premierul.
Orban, despre importanța măștii: „Am interacționat cu mii de oameni și nu m-am îmbolnăvit”
Ludovic Orban a insistat pentru respectarea măsurilor sanitare și purtarea măștii, dând exemplul său: „Eu am interacționat cu mii, poate zeci de mii de oameni și nu m-am îmbolnăvit” a spus premierul.
Ludovic Orban a intrat de două ori în izolare după ce a fost contact cu persoane infectate cu coronavirus, dar de fiecare dată testele au ieșit negative.