În prestația lui Klaus Iohannis apar nuanțe noi. Cea mai nouă e blonziu-cărămiziul aplicat pe creștet, în prelungirea perciunilor cărunți, lăsați de hairstylist la culoare naturală, ca să se poată vedea legătura președintelui cu lumea muritoare. Practic, maroul de altădată cu reflexe verzui, de semizeu electric, a dispărut complet, așa cum au dispărut din viața marilor artiști Perioada albastră sau Perioada roz.
Dar lupul de la Cotroceni nu și-a schimbat doar părul, ci și năravul. Dacă pînă acum obișnuia să nege evidențe mici și să înoate în păhărelul cu apă al propriei grandori, acum a schimbat foaia. De fapt, a schimbat realitatea însăși, a modificat cursul faptelor, a reușit să răstoarne tot ceea ce se știa pînă acum într-un domeniu avansat al cunoașterii.
„Noi am oprit pandemia“, a zis președintele României fără să clipească. „Nu mai avem un interes foarte mare pentru vaccinare“, a mai ținut el să puncteze și s-a făcut iar nevăzut în lumea superioară a cosmeticii.
Asemenea vorbe merită nu doar comentarii, ci statuie. Merită o piramidă unde să fie înmormîntate, cînd le-o veni sorocul, cu tot cu caii, cu comorile și cu miile lor de morți nedeclarați din trecut și din viitor.
Iohannis a jucat mereu la bursa vorbelor fără minte. Dar pînă acum o făcea pe mize mici, cu cîștiguri rușinoase și mărunte, care n-au pus în pericol, în mod direct, sănătatea publică. Ne amintim cu toții cum a adus el 80 de miliarde de la Bruxelles și cum a explicat că pandemia e „o simplă răceală“.
Știm cum aproape a cerut Finlandei să ne ia locul la președinția Consiliului Uniunii Europene, cum i-a văzut pe unii făcînd „înțelegeri secrete cu evreii“ și pe alții luptîndu-se „să dea Ardealul ungurilor, în timp ce noi ne luptăm pentru viețile românilor“. Mai ținem minte felul în care a numit procurori trecînd peste avizul negativ al CSM și cum i-a spus instanței care i-a luat casa dobîndită ilegal că „această soluție nu e bună“.
Mulți porumbei și-au luat zborul de pe buzele lui de lemn în cei șase ani și jumătate de citit din prompter: minciuni, insulte, gafe diplomatice sau prostii pur și simplu. Iohannis și-a jucat pe piața de capital politic modesta sumă a calităților personale. Bursa din Dealul Cotrocenilor i-a îngăduit să folosească fondurile nelimitate ale îngăduinței populare.
A cumpărat pe nimic încredere și a vîndut mediocritate, dar păgubiții plătitori de taxe i-au trecut-o mereu cu vederea. Căci Iohannis s-a dovedit un om atît de lipsit de calități, încît nici rău n-a putut face cu adevărat.
Acum, însă, cînd aproape că pune cruce campaniei de vaccinare, anunțînd lumea că gata, s-a zis cu pandemia, a trecut la mize mari. Acum joacă cu adevărat periculos, arată inconștiența și cinismul brokerilor care ruinează țări din lumea a treia. Cuvintele lui vor vătăma de data asta oameni, fără să mai existe scuza de pînă acum a necunoașterii meandrelor bolii.
De aceea, Iohannis trebuie decuplat de la acest joc politic speculativ. Ar trebui să i se dea de-a dreptul ceea ce vrea. Să i se înapoieze, prin lege, casa confiscată, să i se asigure, tot prin lege, mandatul de prim-ministru în 2024, la care visează, și să i se mărească, pe viață, week-end-ul la patru zile. Toate astea ar costa mult mai puțin decît ambiția lui de a le dobîndi prin declarații scăpate de sub control. (Doru Bușcu, catavencii.ro)
da! groapa de gunoi a romaniei!!!ghena nr 1!