Peste 20.000 de persoane au manifestat duminica in capitala Macedoniei, Skopje, pentru a cere demisia premierului conservator Nikola Gruevski si a guvernului sau, acuzat de coruptie si de interceptari ilegale pe scara extinsa, transmit agentiile AFP si Reuters. Potrivit opozitiei, din care fac parte si etnicii albanezi, se are in vedere instalarea unor tabere pentru ca protestul sa continue pana la caderea guvernului.
Dar premierul Gruevski a declarat sambata ca nu are nicio intentie sa dea curs acestei revendicari si a acuzat opozitia ca incearca sa destabilizeze tara si ca este sprijinita de servicii secrete straine, fara sa indice posibile dovezi. In plus, el a anuntat o contramanifestatie a sustinatorilor sai, care va avea loc in centrul capitalei, luni, la ora 18:00 GMT.
Manifestatii antiguvernamentale, de o amploare mai redusa, au avut loc si pe parcursul saptamanii trecute la Skopje, opozitia vorbind tot mai des despre cazuri de coruptie.
Aceasta fosta republica iugoslava, ce numara 2,1 milioane de locuitori, dintre care un sfert sunt etnici albanezi, trece de un an printr-o grava criza politica. Nikola Gruevski, prim-ministru din anul 2006, a obtinut un nou mandat de premier dupa alegerile legislative anticipate din aprilie 2014.
De atunci, opozitia de stanga refuza sa participe la sedintele parlamentului si acuza fraude comise in timpul scrutinului. Ea il acuza de asemenea pe Gruevski de megalomanie si derive autoritare, denuntand mai ales un megaproiect de infrumusetare a capitalei, estimat la zeci de milioane de euro, o suma considerabila pentru o tara atat de mica si unde 28% din populatia activa este in somaj.
De asemenea, manifestatia de duminica survine la o saptamana dupa ce fortele de ordine macedonene s-au confruntat cu un comando albanez in orasul Kumanovo, lupte soldate cu moartea a 8 politisti macedoneni si a 18 atacatori.
Sursa: Agerpres