Emmanuel Macron a anunțat, vineri, într-un discurs așteptat de întreaga Franță, legea împotriva separatismului islamic, pentru întărirea secularismului și revenirea la legile și valorile Republicii. Proiectul va fi prezentat Consiliului de miniștri în 9 decembrie, și este considerat chiar de către Macron drept cel mai radical de la 1882 încoace, mai ales în privința reformelor legate de școlarizare.
Franţa trebuie să ”atace separatismul islamist”, un ”proiect conştient” care vizează să ”creeze o ordine paralelă şi să nege Republica”, a declarat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron într-un discurs rostit la Mureaux, o suburbie sensibilă din regiunea pariziană, transmite AFP.
”Există în acest islamism radical (…) o voinţă revendicată de a afişa o organizare metodică pentru a încălca legile Republicii şi a crea o ordine paralelă a altor valori, a dezvolta o altă organizare a societăţii”, a adăugat şeful statului francez, care a apreciat că islamul este ”o religie care trăieşte o criză astăzi peste tot în lume”.
”Eu vreau să nu existe nicio confuzie, niciun amalgam, dar forţa este de a constata că există un islamism radical care conduce la negarea Republicii”, a insistat Macron, citând în special ”deşcolarizarea copiilor”, ”dezvoltarea de practici sportive şi culturale” comunitare, ”îndoctrinarea, negarea principiilor noastre, egalitatea bărbat/femeie”.
Președintele Franței a anunțat că toți copiii trebuie școlarizați obligatoriu de la vârsta de 3 ani iar școala la domiciliu va fi strict limitată la cazurile motivate medical. Este o măsură menită să lupte cu cetățenii francezi musulmani, care își țin copiii acasă și nu permit mai ales fetelor să aibă acces la educație.
Peste 50 000 de copii urmează școala la domiciliu, scrie Le Figaro, numărul crescând în fiecare lună. Obiectivul lui Macron este să lupte împotriva ținerii copiilor la domiciliu, împotriva problemelor comunitare, a radicalizării și a analfabetismului. Președintele francez a evocat cazurile copiilor aflați total în afara sistemului social, educați în școli ilegale, administrate adesea de extremiști religioși.
El a relatat și cazuri de elevi musulmani retrași de părinți de la cursuri de muzică sau de sport din motive religioase și sunt mutați într-un sistem paralel de educație islamică: ”Adesea, ei nu primesc niciun fel de educație, dar merg în aceste clădiri care nu sunt declarate public. Clădiri cu pereți fără ferestre, unde copiii sosesc la ora 8 în fiecare zi și pleacă la ora 15, unde sunt întâmpinați de femei în niqab și sunt interogați și puși să se roage”.
Preşedintele Franţei a anunţat și alte măsuri printre care obligaţia oricărei asociaţii care solicită o subvenţie publică de a semna o cartă de laicitate, o încadrare consolidată a şcolilor private confesionale şi limitarea strictă a pregătirii şcolare la domiciliu.
Emmanuel Macron a apreciat totuşi că autorităţile au partea lor de responsabilitate în fenomenul de ”ghetoizare” a cartierelor. ”Am concentrat populaţii în funcţie de originea lor, nu am recreat suficient mix, suficientă mobilitate economică şi socială”, a spus el, citat de Agerpres.
Cu acelaşi prilej, Macron a anunţat că interdicţia asupra simbolurilor religioase, care afectează în special femeile musulmane care poartă eşarfe sau văluri, va fi extinsă şi la angajaţii din sectorul privat care furnizează servicii publice.
Statul va avea, de asemenea, puterea de a interveni acolo unde autorităţile locale fac concesii inacceptabile islamiştilor, a spus Macron, care a menţionat ”meniuri religioase” în cantinele şcolare sau acces segregat la piscine.
Acest discurs, extrem de aşteptat şi amânat de mai multe ori, intervine într-un context dificil după atacul cu armă albă comis în urmă cu o săptămână de către un tânăr pakistanez la Paris, în faţa fostei redacţii a săptămânalului satiric Charlie Hebdo, care în ianuarie 2015 a fost ţinta unui atentat jihadist.