Agentia Rompres relateaza ca seria de concerte intitulata sugestiv “Live Earth” e organizata sub egida fostului vicepresedinte american Al Gore. Show-urile vor avea loc la Londra, Shanghai, Sydney, Johannesburg, Rio de Janeiro, Tokyo si New York.
Concertul din Anglia va avea loc pe noul stadion Wembley, iar organizatorii spun ca pe scena vor urca trupe renumite precum Duran Duran, Foo Fighters, Black Eyed Peas, Keane, Snow Patrol, Bloc Party si Beastie Boys. Sunt asteptati sa intre in concert si Razorlight, Corinne Bailey Rae, Damien Rice, David Gray, James Blunt, John Legend si Paolo Nutini.
„Acest afis formidabil va permite Live Earth sa-si atinga obiectivele de a aduna oamenii din lumea intreaga pentru a combate criza climatica”, a declarat Kevin Wall, organizator al manifestarii citat de Rompres.
Biletele pentru concertul de la Londra vor fi puse in vanzare incepand de vineri la pretul de 55 de lire sterline (81 de euro). Banii adunati vor merge la o fundatie care lupta impotriva incalzirii climatice, The Alliance for Climate Protection, prezidata de Al Gore.
Sursa: Vali Filip