Dacă vă faceți vacanța în străinătate, țineți cont și de eventualitatea unor surprize neplăcute. Este bine de știut că polițele CASCO, de exemplu, sunt valabile și în restul țărilor din Uniunea Europeană și vă pot scuti de multe probleme.
Iar ambasadele și consulatele românești vă pot ajuta cu toate demersurile birocratice și juridice. Pentru sfaturi și avertismente, există o aplicație a Ministerului de Externe, numită: ”Călătorește în siguranță”.
În cazul unui accident rutier grav petrecut în străinătate, trebuie să știți că puteți beneficia în primul rând de ajutorul consulatului român din țara respectivă, care va fi contactat de autoritățile locale.
Într-o astfel de situație, Ministerul nostru de Externe ar putea ajuta la contactarea familiei, la realizarea formalităților de repatriere a trupurilor neînsuflețite și obținerea certificatelor de deces. De asemenea, consulul român poate deveni intermediar în discuția dintre victime și medici și poate efectua vizite periodice la spital, dacă cei răniți sunt minori neînsoțiți.
Dacă accidentul este unul usor, soldat doar cu pagube materiale, trebuie să știți că în toate statele Uniunii este valabilă constatarea amiabilă. În schimb…
Marius Epure, broker auto: „Polițele CASCO emise pentru asigurați din România, validează pentru aceleași riscuri și în afara României, adică în Europa, inclusiv Turcia. Excepțiile sunt similare cu excepțiile din România, excepție făcând franșizele. La daună totală, furt total, pot fi franșize mai mari în afara țării.”
Dacă există probleme de comunicare cu poliția, obținerea unui translator sau a unui avocat se realizează doar pe cont propriu. Dacă vinovat este celălalt șofer, cheltuiala poate fi recuperată pe baza asigurarii lui. În cazul în care avariați o mașină închiriată, costul reparației va fi inclus în costul închirierii.
Cheltuielile legate de stricarea motorului sau a cutiei de viteze ori de penele de cauciuc sau cele cauzate de epuizarea combustibilului, pot fi recuperate prin clauza de asistență rutieră, inclusă în polița de asigurare medicală de călătorie.
Răzvan Pascu, consultant în turism: „Dacă sunteți într-o călătorie într-o țară europeană, atunci cardul european de sănătate vă ajută doar în caz de urgență maximă. Dacă vreți să fiți cu adevărat protejați pentru orice problemă ar putea apărea în călătoria voastră, atunci, vă recomand să vă faceți o asigurare privată de călătorie, iar o astfel de asigurare costă de la câteva zeci de lei până la câteva sute de lei. Pot fi acoperite riscuri, precum pierderea bagajului sau întârzierea cursei aeriene, sau în cazul în care vă îmbolnăviți și nu mai puteți pleca în călătoria respectivă, ați putea să primiți toți banii înapoi pe excursia dumneavoastră de la compania de asigurări.”
Să nu uităm că și Ministerul de Externe pune la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță”, pe care cetățenii români o pot descărca în telefon și accesa din străinătate. Astfel, putem afla informaţii despre ţara în care călătorim sau putem fi alertați în cazul în care apar situații speciale în țara respectivă. De asemenea, de pe telefon putem alerta cea mai apropiată misiune a României în caz de urgență sau să aflăm rapid care sunt procedurile în cazul unui accident, a unei îmbolnăviri sau a pierderii actelor.