Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei să manifeste prudență în locurile aglomerate, în contextul demonstrațiilor care au avut loc în ultima perioadă în orașul Barcelona și în împrejurimi.
Posibile demonstrații pot continua și în următoarele zile, aspect care ar putea genera perturbări ale circulației rutiere și ale serviciilor de transport în comun în zona Barcelonei.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Madrid: +34917344004 și Consulatului General al României la Barcelona: +34934181535; +34934340220; +34934344223, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Consulatului General al României la Barcelona: +34661547853.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://barcelona.mae.ro, http://madrid.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ‘Călătorește în siguranță’ (disponibilă gratuit în ‘App Store’ și ‘Google Play’), care oferă informații și sfaturi de călătorie.