Ministerul Afacerilor Externe a finalizat lista sectiilor de votare din strainatate pentru alegerile europarlamentare din 25 mai, numarul acestora fiind de 190, informeaza un comunicat de presa. Potrivit MAE, aceste sectii vor fi organizate in sediile misiunilor diplomatice si consulare ale Romaniei, in sediile institutelor culturale din strainatate, precum si in teatrele de operatiuni din Afganistan.
„Lista finala a sectiilor de votare a fost omologata pe baza experientei anterioare in organizarea alegerilor europarlamentare, respectiv a numarului de alegatori inregistrat la scrutinele din 2007 si 2009. La alegerile europarlamentare cetatenii romani din strainatate pot opta pentru exercitarea dreptului de vot pentru alegerea reprezentantilor tarii de resedinta in Parlamentul European”, se mai arata in comunicatul citat.
MAE precizeaza ca la alegerile europarlamentare din 2007, in strainatate si-au exercitat dreptul de vot aproximativ 22.000 de cetateni romani, iar la cele 2009 au fost inregistrati la vot aproximativ 14.000 de cetateni romani in conditiile in care in ambele situatii au fost organizate tot 190 de sectii de votare.
Sursa: Agerpres