Un număr de 842.694 de acţiuni ale Magazinului Universal Maramureş au fost tranzacţionate în două runde pe Rasdaq, iar valoarea rezultată a fost de 2,528 milioane de lei. Ileana Cheudean şi Liviu Conţiu, foşti administratori, au fost cei care au cedat pachetul de acţiuni, ei având, de altfel, grosul din PAS.
La precedenta vânzare care a privit societatea băimăreană şi care a avut loc la începutul lunii august acţiunea s-a vândut cu 3,5 lei, însă pachetul tranzacţionat a fost cu mult mai mic, de 584. Actualul proprietar încearcă în acest fel să deţină controlul companiei care până nu demult era în mâna salariaţilor, Magazinul Universal Maramureş fiind privatizat prin metoda MEBO.
Indicele compozit al Bursei Electronice Rasdaq a scăzut, marţi, cu 0,35%, de la 1.953,95 puncte, până la 1.947,1 puncte.
Sursa: Meda Muntean