Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) atrag atenția asupra “pericolului pe care îl presupune reluarea cursurilor după finalizarea stării de urgență și necesitatea realizării unui plan pentru a reglementa școala online”.
“În ultimele zile, în spațiul public au existat mai multe dezbateri cu privire la posibilitatea redeschiderii unităților de învățământ preuniversitar din întreaga țară după încetarea stării de urgență, mai exact, la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie. Inclusiv ministrul Educației, Monica Anisie, a afirmat în nenumărate rânduri că sănătatea elevilor este prioritatea instituției pe care o conduce, dar refuză sistematic încă de la începutul crizei să întreprindă acțiuni care să facă posibilă educația în mediul online, astfel încât atât siguranța, cât și educația copiilor să fie asigurate”, susțin elevii din cele 4 asociații.
În comunicatul remis Edupedu.ro se arată că “reprezentanții elevilor consideră măsura reluării orelor de curs ca fiind una riscantă, în condițiile în care nu se vor lua hotărâri care să garanteze siguranța elevilor”.
Ce spun elevii din cele 4 asociații:
“Enumerăm motivele și câteva statistici pentru care în unitățile de învățământ din România nu se pot lua în considerare măsurile de protecție împotriva COVID-19, asigurând în același timp condiții decente de susținere a cursurilor:
- Lipsa spațiului necesar în școli/licee
Sălile de clasă ajung să găzduiască până la 38 de elevi, iar în aceste condiții nu se poate pune problema așezării în bănci astfel încât să se păstreze distanța necesară.
Un procent de 10% din unitățile de învățământ, în special cele din zonele urbane, sunt supraaglomerate, arată studiul Comisiei Europene “Monitorul educației și formării” din anul 2018.
2. Lipsa condițiilor de igienă în școli
Igiena reprezintă una dintre măsurile necesare pe care autoritățile trebuie să le ia pentru a nu pune în pericol sănătatea elevilor și a personalului unităților de învățământ, în România, cu preponderență în mediile rurale. Studiul amintit anterior menționează faptul că aproximativ 38% din unitățile de învățământ din mediul rural nu au toalete în incinta clădirii, procentul fiind de 7% în mediul urban. Mai mult decât atât, numărul școlilor și liceelor fără apă curentă la nivel național este de 1176, potrivit unei raportări făcute de Ministerul Afacerilor Interne în anul 2019.
În primul rând, este necesară asigurarea tuturor măsurilor în ceea ce privește igiena în sălile de curs ( măști de protecție, mănuși și dezinfectanți ), dar și în întreaga incintă a unităților de învățământ și menținerea unei distanțe între elevi. Acest lucru poate fi realizat prin reducerea colectivului unei clase, mai exact împărțirea unei clase pe grupe și întocmirea unui nou orar, astfel încât să reducem la minimum interacțiunea dintre elevi.
De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării trebuie să clarifice următoarele aspecte privind desfășurarea orelor de curs în mediul online, printre care se numără: achiziționarea de dispozitive conectate la internet și durata maximă pe care elevii o vor petrece în fața calculatoarelor.
Așadar, asociațiile de elevi din Constanța, București și Ilfov, Maramureș și Vâlcea solicită Ministerului Educației și Cercetării să pregătească unitățile de învățământ, astfel încât să fie garantată siguranța elevilor în cazul în care aceștia se vor întoarce la școală și să prezinte clar reglementările necesare învățării la distanță, pentru a clarifica incertitudinile actorilor din educație.
“Monica Anisie împreună cu cei de la Ministerul Educației trebuie să se concentreze pe două lucruri. Să se asigure că toți elevii au acces la școala online acum, nu prin amânarea rezolvării problemei și speranța că fiecare localitate în parte va găsi resurse din sponsorizări sau donații și să realizeze că posibilitatea reluării cursurilor impune de la sine măsuri serioase pentru a asigura igiena și distanță necesară dintre elevi.” – Andreea Sabina Spătariu, președinte AEC
“În vremurile acestea, felul în care Ministerul Educației administrează situația pandemiei este complet nepotrivită și iresponsabilă. Declarațiile și obligațiile aduse de către doamna Anisie creează haos și nesiguranță în rândul elevilor, părinților și profesorilor. Pentru ca elevii să se întoarcă la școală, autoritățile trebuie să asigure toate normele de igienă necesare, care, lipsesc cu desăvârșire în toată țara. Doamna Anisie trebuie să devină realistă, deoarece dumneaei tinde spre a fabula în ceea ce privește starea actuală a resurselor educaționale cât și a pregătirii școlii on-line.” – Nicolae Alexandru Rădulescu, președinte AEBI
“Ne aflăm într-o perioadă foarte critică în care orele online sunt obligatorii chiar dacă mulți elevi nu dispun de conexiune la internet sau/și de materialele necesare pentru a putea participa la activitățile de învățare la distanță. În cazul în care după trecerea unor săptămâni elevii și dascălii își vor relua activitatea din unitățile de învățământ, problema este că, după tot atâtea săptămâni virusul nu va fi trecut, pandemia va persista, iar elevii vor fi expuși la o posibilitate mai mare de contagiune, în condițiile în care nu vor fi luate hotărâri drastice în privința igienizării și a distanțării dintre elevi și cadre didactice.” -Paula Livia Buda, președinte AEM
“Unitățile de învățământ nu sunt dotate corespunzător, iar acest fapt se știe încă dinainte de pandemie. Doamna ministru, însă, trăiește într-o realitate știută doar de dumneaei. Cel puțin, în județul Vâlcea, igiena în școli nu atinge standardele corespunzătoare : conducerea școlilor a adăugat săpun și hârtie doar după presiuni repetate și cu amenințarea unei epidemii de gripă. De asemenea, clasele sunt extrem de aglomerate, numărul de elevi depășind cu mult pragul legal– clasele neîncăpătoare, intrările limitate ca număr și materialele necorespunzătoare sunt mari factori în împiedicarea întoarcerii elevilor în unitățile de învățământ. Facem apel la conștiința doamnei ministru și îi reamintim că un nou val de îmbolnăviri va fi iminent dacă elevii vor reveni în școli în asemenea condiții. În locul asumării unui risc inutil, cerem doamnei ministru să asigure că școala online va funcționa în normele stabilite, iar elevii vor putea beneficia de lecțiile online. Siguranța noastră este prioritară și sperăm că se va ține cont cu adevărat de acest lucru în luarea deciziei finale.” – Rahela-Maria Macovei, președinte AVE”