Mai multe partide politice locale și-au dat mână luni, 20 iulie, pentru a forma ”Coaliția pentru Maramureș”. Evenimentul a avut loc pe Câmpul Tineretului din Baia Mare, cu începere de la ora 17.00 și s-a încheiat prin semnarea unui Memorandum pentru realizarea proiectului ”Drumul Maramureșului”, dar și prin parafarea, de către toți reprezentanții politici prezenți, a Acordului privind formarea Coaliției pentru Maramureș.
Primul care a luat cuvântul a fost Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care a subliniat faptul că, deși este o alianță între mai multe partide politice, Coaliția pentru Maramureș nu va face politică, ci va derula proiecte administrative. Tocmai pentru a întări acest aspect a subliniat faptul că, în Consiliul Local Baia Mare, viitorii consilieri vor fi aleși în funcție de competențele lor și de opțiunile pe care le vor avea băimărenii. ”Viitorii consilieri locali nu vor avea pe ei sigla unui partid politic, ci doar un tricou pe care să scrie simplu: Baia Mare sau Maramureș. Și cred că vom da un exemplu de aici, din Maramureș, și prin faptul că împreună lansăm un proiect istoric:
Gabriel Zetea: ”Singura politică pe care o vom accepta în cadrul acestei coaliții este ”iubirea pentru Maramureș”
Președintele Consiliului Județean Maramureș, social-democratul Gabriel Zetea a vorbit, apoi, despre proiectele pe care instituția pe care o conduce le-a derulat în parteneriat cu Primăria Muncipiului Baia Mare și cu primarul Cătălin Cherecheș, care a fost alături de administrația județeană pentru binele băimărenilor și a maramureșenilor. ”Singura politică pe care o vom accepta în cadrul acestei coaliții este ”iubirea pentru Maramureș. Atât eu, cât și Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare am reușit să facem ceea ce administrațiile anterioare nu au putut: să dezvoltăm județul, să dezvoltăm municipiul cel mai important al Maramureșului. Am realizat că, pentru a folosi toate oportunitățile existente, trebuie să fim parteneri pentru binele fiecărui maramureșean, pentru că împreună suntem Baia Mare, împreună suntem Maramureș!”, a subliniat șeful administrației județene, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD al Regiunii de Nord-Vest.
Au luat apoi cuvântul primari din diferite zone ale Maramureșului, amintind aici pe primarul orașului Tăuții Măgherăuș – Anton Ardelean, primarul orașului Seini – Gabriela Tulbure, primarul comunei Săcălășeni – Emilian Pop, primarul din Dragomirești – Vasile Țiplea, primarul din Rozavlea – Vasile Mîrza.
Liderul social democraților maramureșeni s-a arătat încântat de faptul că a avut, alături de membri ai altor formațiuni politice, primarii social-democrați din toate țările Maramureșului: din Țara Codrului, din Țara Chioarului, din Țara Lăpușului, din Maramureșul istoric, de pe Valea Izei sau sau de pe Valea Ruscovei, din zona municipiului Sighetu Marmației. ”Sunt mândru că edilii noștri au înțeles că doar printr-un parteneriat benefic pentru Maramureș vom reuși să facem, cu adevărat, administrație pentru oameni. Și Coaliția pentru Maramureș asta va face: administrație serioasă, profesionistă, va atrage fonduri și investiții în fiecare localitate a județului”, a mai precizat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
S-a semnat Memorandumul pentru realizarea ”Drumul Maramureșului”
”Despre proiectul ”Drumul Maramureșului” a vorbit Matei Țiboc, reprezentant al Asociației ”Orgini Maramureș”, arătând că este un proiect ambițios, o potecă pe care se vor regăsi peisaje extraordinare, tradiții și obiceiuri ancestrale, aventură și relaxare, atracții turistice și oameni frumoși.
”Proiectul nu se referă la un simplu drum, ci este o autostradă rurală turistică care leagă și dezvoltă comunități, este coloana vertebrală a Maramureșului. Scopul proiectului este de a amenaja o potecă turistică cu lungimea de peste 500 de km, care va conecta cele mai importante obiective de vizitat din județul Maramureș și care poate fi parcurs pe jos sau cu bicicleta. Impactul pozitiv asupra locuitorilor care trăiesc de-a lungul drumului este că se pot implica în oferirea de servicii turistice de cazare, masă sau alte servicii de care călătorii vor avea nevoie. De această creștere a numărului de turiști ar putea beneficia și autoritățile locale, parcurile naționale, muzeele sau alte organizații turistice, culturale sau sportive. Pe lângă impactul social,