Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României, precizând că cele două state sunt legate prin trecutul pe care l-au avut împreună.
„De Ziua Naţională a României, mulţumim pentru prietenie şi pentru toate lucrurile bune pe care le-am făcut şi le vom face împreună! Ne leagă trecutul istoric, ne leagă cultura comună şi limba română, iar în faţă avem un viitor care poate să ne apropie şi mai mult. O vom face prin oamenii care şi-au găsit rostul pe o parte ori alta a Prutului, prin investiţii reciproce, prin drumuri şi poduri. Dragă Românie, de ziua ta, îţi doresc să rămâi puternică şi generoasă. Să fii o voce distinctă în lume şi în Europa unită, şi un model de ţară pentru care democraţia şi bunăstarea oamenilor sunt fundamentale. Să mergem spre viitor împreună. La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români!”, a scris Maia Sandu, pe Facebook.