Impozitele si taxele percepute de Consiliul Judetean Maramures vor creste cu circa 20% de la inceputul anului viitor, dupa cum au decis alesii locali. Afectati vor fi oamenii de afaceri care isi desfasoara activitatea in spatii publice, comerciantii, dar si cei care vor sa construiasca in 2010. Majorarile se vor aplica la autorizatiile de constructie, cele de amplasare sau acces la drum, taxele pentru panourile de publicitate, dar si la dispensele de casatorie.
Consilierul Mircea Ciocan a propus mentinerea nivelului taxelor la valorile de anul trecut, motivand ca ar trebui sa se tina cont de criza economica. ”Oamenii si-au pierdut locurile de munca, le-au scazut veniturile, nu cred ca este un moment potrivit pentru o majorare de taxe”, a spus el. In replica, colegul sau de partid Marinel Zoicas, a precizat ca vor fi cresteri nesemnificative. ”20% pare a fi o crestere foarte mare, dar daca se aplica la un leu, nu mai inseamna atat de mult”, a precizat el.
Pe lista taxelor ce vor fi majorate se regasesc autorizatiile de constructie pentru chioscuri, cabine, spatii de expunere situate pe caile si in spatiile publice, precum si pentru amplasarea corpurilor si panourilor de afisaj. Valoarea acestor taxe a fost de 7 lei/mp in 2009, iar in anul 2010 va fi de 8,4 lei. Si taxa pentru avizarea planurilor urbanistice sau cea pentru multiplicarea lor se majoreaza de la 27,6 lei/plansa la 33,6 lei/plansa.
Taxa pentru acordarea dispenselor la incheierea casatoriei creste de la 50 la 60 de lei, iar tariful pentru eliberarea de adeverinte sau copii dupa documentele din arhiva CJ va creste de la 9 lei la 10,8 lei/pagina. Pentru informatiile furnizate in format electronic pentru o documentatie de urbanism, taxa creste de la 36 la 43,2 lei.
Sursa: Angela Sabau