Botii care infecteaza computerele din Romania au avut anul trecut cea mai lunga durata din lume pana la eliminare, de 20 de zile, in declin insa de la 24 de zile cu un an inainte, potrivit unui raport publicat de producatorul de software de securitate IT Symantec. Romania este urmata in Top 10 de Indonezia, unde un bot a infectat anul trecut un calculator o perioada medie de 15 zile, Bulgaria – 14 zile, SUA – 13 zile, Egipt si Columbia – 11 zile, Elvetia, Filipine si Noua Zeelanda – 10 zile, Ucraina – 9 zile.
La nivel global, media s-a situat la 6 zile, neschimbata fata de 2012. Totodata, in Romania au fost activi anul trecut 0,19% din numarul total de boti calculat la nivel global, fata de 0,16% in 2012, se arata in raportul Symantec.
Identificarea si curatarea unui computer pe care s-a instalat un bot dureaza in Romania mai mult decat in Statele Unite, 20 de zile fata de 13, desi numarul infectarilor din SUA este de peste 100 de ori mai ridicat, reprezentand 20% din totalul la nivel global, fata de 0,19% in Romania, noteaza compania.
Unul dintre factorii care contribuie la aceasta disparitate ar putea fi gradul scazut de constientizare in randul utilizatorilor, impreuna cu indrumari si instrumente de suport mai putine in limba romana pentru remedierea situatiei, se arata in raport.
In acelasi timp, in China, aflata pe locul al doilea dupa activitatea botilor, cu 9% din totalul la nivel global, durata medie de infectare a unui calculator a fost de 9 zile. Tarile care nu au fost incluse in top zece au avut anul trecut o durata medie de activitate a botilor mai redusa de 9 zile.
Bot provine din cuvantul robot si este un proces automatizat care interactioneaza cu alte servicii din retea. Botii automatizeaza in multe cazuri anumite comenzi si furnizeaza informatii si servicii, operatiuni care altfel ar fi trebuit executate de oameni.
Botii pot fi utilizati in actiuni ilegale. Un bot malware se distribuie automat, cu scopul de a infecta un dispozitiv si de a se conecta ulterior cu un server care functioneaza ca centru de comanda al unei intregi astfel de retele de dispozitive infectate. Folosind boti, pot fi lansate atacuri informatice ample asupra unor tinte. In plus, botii pot inregistra parole si informatii financiare, pot transmite spam si pot deschide cai de acces in computerele infectate.
Aceste programe malware infecteaza in cele mai multe cazuri retelele de computere in moduri care nu sunt depistate imediat.
Sursa: Mediafax