O femeie din Rusia a fost condamnată la 18 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un băiețel de șase ani, luat în adopție. Femeia, supranumită „o mașină de tocat carne”, l-a lovit pe copil de 135 de ori în zona creștetului și pe trup cu o lopată din metal.
Yulia Blokhina, în vârstă de 34 de ani, a îngrozit Rusia după ce l-a snopit în bătaie pe Stepan Kukin, un copil pe care îl luase în îngrijire.
După atacul înfiorător, băiețelul încă mai respira, însă femeia și soțul ei au așteptat o oră și jumătate până când au alertat echipajele de urgență.
Potrivit Daily Star, femeia l-ar fi „pedepsit” pe băiat pentru că ar fi îndrăznit să ia mâncare din frigider. În urma asaltului, micuțul a suferit fracturi la craniu, claviculă, coaste și pelvis, precum și multiple tăieturi și vânătăi.
Dus la spital, acesta a intrat în comă. După nouă luni de suferință, băiețelul s-a stins din viață în luna aprilie a anului trecut. Nu a avut puterea să-și recapete conștiența după seria de lovituri.
Inițial, Yulia Blokhina a susținut că băiatul a căzut jos din pat. Ceva mai târziu femeia și-a schimbat declarația și a dat vina pe fiica ei mai mare, Alina, care la momentul respectiv era sub vârsta la care putea fi trasă la răspundere penală.
Mai multe, scrie sursa citată, individa a forțat-o pe fată să mintă în fața anchetatorilor, dar probele administrate de procurori au demonstrat contrariul.
Magistrații au ascultat timp de 40 de minute lista cu toate rănile suferite de băiatul de șase ani. Dovezile au fost atât de clare, încât femeia a fost condamnată la 18 ani de închisoare pentru crimp, tortură, vătămare corporală și neîndeplinirea datoriilor de părinte.