O mamă din Ucraina și cei doi copii ai ei, de 9 și 14 ani, au ajuns ieri la spital, în urma unui accident rutier care a avut loc la Câțcău. De vină pentru producerea accidentului a fost șoferul unui BMW din Satu Mare, care a întors în mijlocul șoselei, fără să se asigure, arată dejeanul.ro.
Conform polițiștilor, la data de 25 august, în jurul orei 14.55, polițiștii au intervenit la un accident rutier produs pe DN1C, la km 72+900 m, în localitatea Câțcău. Din primele date, coliziunea s-ar fi produs între un autoturism condus de bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Satu Mare, care ar fi efectuat manevre de întoarcere și un autoturism condus de un cetățean ucrainean, în vârstă de 44 de ani, care se deplasa pe direcția Baia Mare spre Dej.