Cantareata Adele a devenit pentru prima data mama, dupa ce a nascut un baietel. Artista britanica si iubitul ei, Simon Konecki, au devenit astfel fericitii parinti ai unui baietel care a venit pe lume in noaptea de vineri spre sambata, 19/20 octombrie. Un purtator de cuvant al cantaretei a refuzat sa confirme sau sa infirme aceste informatii: „Nu vom emite niciun comunicat de presa pentru moment. Nu comentez”.
Adele, in varsta de 24 de ani, are o relatie cu Simon Konecki, in varsta de 38 de ani, care a inceput la sfarsitul anului trecut. Cantareata a anuntat ca era insarcinata prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul ei in luna iunie. Simon Konecki are deja o fiica in varsta de cinci ani cu fosta lui sotie, Clary Fisher.
Adele Laurie Blue Adkins, cunoscuta ca Adele, este cantareata si compozitoare. Ea a debutat la 19 ani si s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciata si de criticii muzicali. Adele a fost prima artista care a primit premiul Critics’ Choice la BRIT Awards. Pana in prezent, ea a lansat pe piata doua albume, „19” si „21”.
Adele, a carei silueta este departe de a fi una standard in showbiz, are o voce exceptionala. Artista nu s-a ferit sa vorbeasca despre suferintele sale in dragoste in melodii precum „Someone Like You” si „Rolling in the Deep”.
Sursa: Mediafax