Un ceremonial militar si religios va avea loc la Monumentul Ostasului Roman, de la intrarea in Parcul Municipal din Baia Mare, duminica, 29 aprilie, cand va fi sarbatorita Ziua Veteranilor de Razboi. Manifestarile vor incepe la ora 9.00. Autoritatile administratiei publice judetene si locale vor saluta Drapelul de Lupta, dupa care se va intona Imnul National al Romaniei de catre Fanfara municipala „Millennium Band”.
Dupa oficierea serviciului religios si sfintirea coroanelor de flori de catre preotii invitati, vor rosti discursuri despre semnificatia Zilei Veteranilor de Razboi, prefectul Sandu Pocol, presedintele Consiliului Judetean, Mircea Man, primarul Catalin Chereches si col.(Rz) Haralambie Cacina, din partea filialei veteranilor de razboi maramureseni.
Vor fi depuse coroane de flori la Monumentul Ostasului Roman si obeliscul Cimitirului Comemorativ de catre autoritatile administratiei publice judetene si locale, impreuna cu veteranii de razboi maramureseni.
La manifestare sunt invitati sa participe angajati ai administratiei publice locale, veterani de razboi; cadre militare in rezerva si retragere, reprezentanti din Ministerul Apararii Nationale; Ministerul Administratiei si Internelor; Directiei Judetene de Informatii Maramures; Oficiului Judetean de Telecomunicatii Speciale, justitie; parlamentari; partide politice; servicii publice deconcentrate; sindicate; reprezentanti din invatamantul preuniversitar si universitar si ai societatii civile.
Sursa: I.O.