Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla și Protopopiatul Greco-Catolic Bistrița, în colaborare cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița și Asociația culturală „Andrei Mureșanu” – Bistrița, organizează, – în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Unirii și Anului omagial „Cardinal Iuliu Hossu” la nivelul Eparhiei de Cluj-Gherla -, un cuprinzător program comemorativ pe parcursul a două zile, în 17-18 nov. 2018, în orașul Bistrița, cuprinzând rugăciune, evocare istorică și binecuvântarea unor semne vizibile de cinstire a personalității Episcopului al cărui glas a răsunat pe Câmpul lui Horea, la 1 Decembrie 1918, vestind împlinirea visului unității naționale a românilor: PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, va binecuvânta o statuie care va dăinui memoria Cardinalului Iuliu Hossu peste timp.
Programul va debuta la ora 11.00, în biserica protopopială „Buna Vestire” (str. Gării, nr. 13, Bistrița), prin oficierea unui Parastas de pomenire urmat, de la ora 11.30, de binecuvântarea statuii Cardinalului Iuliu Hossu, situată în vecinătatea bisericii protopopiale. În continuare, de la ora 12.00, la Centrul Cultural Dacia (B-dul Decebal Nr. 3, Bistrița), este programat Simpozionul: „Contribuția Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, la făurirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”. Vor conferenția: PS dr. Florentin Crihălmeanu, Prof. dr. Gheorghe Cipăianu, Dr. Cornelia Nicoleta Vlașin și Cercet. șt. I dr. Remus Câmpeanu.
A doua zi, duminică 18 noiembrie 2018, la biserica protopopială din Bistrița, de la ora 10.00 va fi celebrată Sfânta Liturghie Arhierească celebrare duminicală solemnă dedicată pomenirii personalităților eminente care au dus la îndeplinire visul unității naționale a românilor. În continuare, de la ora 12.00, Episcopul de Cluj-Gherla va prezenta Expoziția documentară: „Iuliu Hossu, Păstor al românilor și Mărturisitor al credinței”, o serie de roll-up-uri a cărei realizare a coordonat-o, cu imagini, instantanee din viață și date biografice despre luminoasa activitate a eminentului Ierarh, în slujba lui Dumnezeu și a neamului său. În continuare, de la ora 13.00, va fi binecuvântat Muzeul „Cardinal Iuliu Hossu”.
În demersul evidențierii contribuției Bisericii Greco-Catolice la făurirea Marii Uniri, Preasfinția Sa Florentin, reamintea: „Eminentul arhiereu greco-catolic de Cluj-Gherla, martir și mărturisitor pentru credință, Iuliu Hossu, cel dintâi Cardinal al neamului românesc, rezuma foarte bine parcursul și rolul BRU de la Sfânta Unire cu Biserica Romei la Marea Unire de la 1918 afirmând: «Dacă nu exista unirea religioasă de la 1700, nu era nici adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, unde s-a strigat: „Vrem să ne unim cu țara!” și fără aceasta nu era nici unirea din 1918»”.
În lumina acestor memorabile cuvinte, celebrările comemorative și retrospectiva asupra istoriei Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică la Centenarul Marii Uniri, prin manifestările organizate în protopopiatele Eparhiei de Cluj-Gherla, au ca scop omagierea vrednicilor înaintași în credință și totodată, de a li se face cunoscută lupta, jertfa și exemplul vieții, pentru ca tinerii, la rândul lor, să-și propună idealuri înalte și, cu credință în Dumnezeu și la lumina Adevărului Său, să le ducă la îndeplinire.