In peste 40 de orase din Spania, mii de locuitori s-au adunat in cadrul unor marsuri in favoarea organizarii unui referendum privitor la continuitatea monarhiei. Cu drapele republicane si mii de pancarte pe care se putea citi mai ales „Referéndum Ya/Referendum acum”, mii de spanioli au iesit ieri, 7 iunie, in strada pentru a cere „un proces prin care sa decidem viitorul tarii”.
Manifestatiile au fost organizate de diferite miscari sociale cu vederi republicane, care au redactat un manifest in care se arata ca fortele politice reprezentate in parlament trebuie sa recunoasca faptul ca in Congresul Deputatilor, cele 90% din voturi previzibile in favoarea legii de abdicare a Regelui Juan Carlos si privitoare la succesiunea la tron nu reprezinta 90% din cetatenii tarii.
„Actuala majoritate parlamentara nu este reprezentativa pentru noua societate dupa acesti ultimi ani de criza si reduceri (…), este nevoie de un nou proces constituant, in care rolul principal sa-l aiba cetatenii, pentru a decide viitorul tarii”, se arata in manifestul mentionat.
Legea abdicarii Regelui Juan Carlos si care priveste de asemenea succesiunea la tron pentru fiul acestuia, printul mostenitor Felipe de Asturias, urmeaza sa fie votata miercuri, 11 iunie, in camera inferioara a legislativului spaniol si marti, 17 iunie, in Senat. Ulterior adoptarii cu majoritate absoluta in cele doua camere, legea va fi promulgata de Regele Juan Carlos, iar noul rege Felipe al VI-lea va fi proclamat de legislativ noul sef al statului in 19 iunie.
Sursa: Agerpres