Bărbatul a fost prins duminică la vama Petea. El a susţinut că se numeşte Ioan R. şi că este din Vişeu de Sus. Documentul său de călătorie li s-a părut suspect poliţiştilor de frontieră, care l-au analizat mai atent. Actul era emis de serviciul de paşapoarte din Maramureş şi era prelungit până în 2009.
Verificările mai în amănunt au indicat că paşaportul era falsificat, fotografia fiind înlocuită, iar termenul de valabilitate, prelungit în fals. De asemenea, în acestea erau aplicate mai multe ştampile false.
Bărbatul a fost reţinut pentru control, iar în urma anchetei s-a stabilit că maramureşeanul se numea, de fapt, Vasile I.. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, din Vişeu de Sus, a declarat că în octombrie 2004 a fost returnat din Italia şi i s-a interzis să mai părăsească teritoriul României.
Vasile I. a încercat să găsească o soluţie, care s-a ivit în decembrie 2004. El a cumpărat cu 400 de euro paşaportul unui vecin din Vişeu de Sus şi a schimbat fotografia titularului cu a sa. La începutul anului trecut, fără probleme, a părăsit ţara şi s-a dus în Italia.În vara acestui an, la întoarcerea acasă, nu a reuşit să mai înşele vigilenţa poliţiştilor de frontieră.
Bărbatul a declarat că nu ştia că paşaportul a fost prelungit în fals şi nici că ştampilele nu sunt originale. El a spus că nu ştie când au fost aplicate acestea. Maramureşeanul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunilor de fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, ieşire din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat, intrarea dintr-un stat străin prin trecerea ilegală a frontierei acestuia, precum şi pentru tentativă de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
Sursa: Ioana Oşan