Verificările poliţiştilor de frontieră au evidenţiat că maramureşeanul nu avea cum să iasă din ţară pentru că avea interdicţie în paşaport încă din anul 2001, când a fost returnat din Italia. Autorităţile i-au restricţionat dreptul la liberă circulaţie, iar, după acest incident, acesta nu mai figura în evidenţe că ar fi ieşit din ţară.
Cercetările au fost extinse, iar maramureşeanul a fost nevoit să declare adevărul. El le-a spus poliţiştilor de frontieră sătmăreni că în noiembrie 2001, imediat după ce a fost retrimis acasă de autorităţile italiene, a vrut să se reîntoarcă în străinătate.
Ioan C. i-a cerut paşaportul unui borşean care nu mai putea să plece la muncă peste graniţă pentru că era imobilizat la pat în urma unui accident rutier. Bărbatul a acceptat să îi dea lui Ioan documentul său de călătorie, astfel încât acesta şi-a împlinit visul.
Dacă la ieşirea din ţară, Ioan C. nu a întâmpinat probleme, la revenirea acasă a fost pus să dea cu subsemnatul pe declaraţia care va fi anexată la dosarul de urmărire penală care i-a fost întocmit. Borşeanul este acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de ieşire din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea.
Sursa: Ioana Oşan