Anghel T. (29 ani) le-a povestit poliţiştilor din Ulmeni că a fost câteva zile la Borşa şi că a fost cazat într-o colibă aflată în apropiere de pasul Prislop. Tânărul, care e din Chelinţa, susţine că în noaptea de 3 pe 4 septembrie a jucat pocher trei bărbaţi la un bar din zona în care a fost cazat şi că, la întoarcere spre colibă, aceştia au tăbărât asupra lui şi i-au luat 1.300 de lei.
Anghel T. a recunoscut că o parte din bani au fost câştigaţi din jocuri de noroc, dar spune că grosul sumei provenea din vânzarea de ciuperci. Poliţiştii nu au reuşit încă să îi identifice pe cei trei tâlhari. Ei au demarat o anchetă în acest caz şi intervievează persoanele care au fost în barul cu pricina ca să vadă cum s-au petrecut lucrurile.
Sursa: Vasile Dale