Procurorii DNA au reţinut o femeie din judeţul Maramureş, într-un dosar de trafic de influenţă în formă continuată, ea fiind arestată preventiv, vineri. Ea este suspectată că, în decurs de câteva luni, a obţinut zeci de mii de euro pretinzând că are influenţă asupra unor persoane din conducerea unor instituţii publice şi poate facilita angajarea în respectivele instituţii.
Femeia, acuzată de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, este urmărită penal şi iniţial a fost reţinută, vineri instanţa de judecată emiţând mandat de arestare preventivă pe numele său.
„În perioada 15 septembrie 2023 – 10 iulie 2024, inculpata D.C., direct sau prin intermediar, ar fi pretins şi primit de la mai multe persoane diferite sume de bani (în total 42.700 euro şi 1.800 lei), pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcţionari din conducerea unor instituţii (Inspectoratulul General al Poliţiei de Frontieră, Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, etc. ). În schimbul banilor primiţi inculpata le-ar fi promis persoanelor respective că ele sau rude ale acestora vor fi angajate în cadrul instituţiilor respective”, se arată într-un comunicat al DNA.
Vineri, judecătorii din cadrul Tribunalului Maramureş au admis propunerea de arestare preventivă formulată de DNA şi au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele femeii.
Conform soluţiei publicate pe portal instanţelor de judecată, ea e cercetată pentru 11 fapte de trafic de infuenţă.