FK Csikszereda are un nou membru în conducerea tehnică a echipei de seniori, din Liga 2. Francisc Dican (53 de ani) a fost numit director tehnic la formația din Miercurea Ciuc. Originar din Borșa (Maramureș), Francisc Dican a mai activat, după ce și-a încheiat cariera de fotbalist, ca antrenor principal la ”U” Cluj (2006) și CFR Cluj (2015) și antrenor secund la ”U” Cluj, Unirea Alba Iulia, CFR Cluj, AJ Auxerre (Franța), Dinamo, Chindia Târgoviște și Petrolul Ploiești.
Fost antrenor secund în staff-urile lui Ioan Andone, Jorge Costa, Toni Conceicao, Vasile Miriuță sau Viorel Moldovan, Dican a spus care a fost prima problemă pe care a remarcat-o la echipă de când a ajuns la Miercurea Ciuc.
Ca fotbalist, Dican a jucat la FC Baia Mare, Victoria București, Universitatea Cluj, Gueugnon (Franța) și Nyiregyhaza Spartacus (Ungaria), a activat până acum atât ca antrenor în Liga 1, Liga 2, dar a avut și o experiență în afara țării, în Franța, la Auxerre, unde a colaborat cu Viorel Moldovan, alături de care avea să mai lucreze și la Chindia și Petrolul.