Timiseanca, P. R., in varsta de 38 ani, face parte dintr-un grup infractional organizat axat pe traficul de persoane si proxenetism, potrivit informatiilor culese pana acum de politisti. Ea recruta tinere, indeosebi din Maramures, si le transporta pana la frontiera ungaro-slovena unde le vindea cu 500 euro. Femeia stia foarte bine ca fetele urmau sa fie exploatate sexual in diferite cluburi de noapte din Slovenia.
P. R. a recrutat in perioada noiembrie –decembrie 2006 mai multe tinere din Maramures si urma sa faca doua ”transporturi”, unul inainte de Craciun, iar celalalt dupa sarbatori. Politistii de la Crima Organizata au prins de veste, iar in cursul zilei de joi au stat la panda. Ei au organizat o actiune in care i-au implicat si pe politistii de frontiera din Satu Mare, astfel incat traficanta a fost retinuta in timp ce incerca sa iasa din tara cu tot cu doua fete prin vama Petea.
P.R. a fost retinuta pentru 24 de ore, iar in cursul zilei urmatoare procurorul anticoruptie care investigheaza cazul va cere arestarea preventiva a femeii sub invinuirea de proxenetism si constituire a unei grupai infractionale organizate.
Sursa: Vasile Dale