Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj – Biroul Teritorial Baia Mare au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
ANDREICA ZAMFIR, pentru săvârşirea infracțiunilor de:
– complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
– instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,
ANTON FLORIN VICTOR, pentru săvârşirea infracțiunilor de:
– complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene
– fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2013-2015, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile – ”Pensiune agroturistică P+M1+M2+Anexă+împrejmuiri”, inculpatul Andreica Zamfir, în calitate de responsabil tehnic, a pus la dispoziția inculpatei Horj Mihaela Claudia, în calitate de reprezentant al unei întreprinderi individuale, beneficiar al proiectului, mai multe înscrisuri cu un conținut fals (procese – verbale de recepţie calitativă, proces-verbal de terminare a lucrărilor, etc.) pe care aceasta din urmă le-a înaintat Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.).
Documentele respective, falsificate în cea mai mare parte de inculpații Andreica Zamfir, Anton Florin Victor și Covaci Daniel Lucian, au ajutat beneficiarul proiectului să justifice la A.F.I.R. avansul în sumă de 151.675 lei, primit în cadrul cererii de plată tranșa I.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a comunicat că beneficiarul fondurilor nerambursabile a restituit debitul în valoare de 166.842,50 lei.
În cauză, în data 22 mai 2018, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu HORJ MIHAELA CLAUDIA, reprezentant al unei întreprinderi individuale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, şi COVACI DANIEL LUCIAN, pentru săvârșirea infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
– Horj Mihaela Claudia – 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,
– Covaci Daniel Lucian – amendă în valoare de 2.000 lei.
Inculpata Horj Mihaela Claudia va fi obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile.
Dosarul și cele două acorduri de recunoaștere a vinovăției au fost trimise spre judecare Tribunalului Maramureş.