Desi cererile pentru cardurile europene de sanatate se pot inainta abia din 3 ianuarie 2007, maramuresenii care vor sa plece in strainatate au facut de pe acum cozi la CJAS. Toti sperau sa afle mai multe detalii despre obtinerea actului care va garanta asistenta medicala de urgenta in toate tarile Europei.
Angajatii casei de asigurari au precizat ca documentul se elibereaza doar celor care au achitata la zi contributia la fondul de sanatate. De asemenea, acestia au avertizat ca persoanele care vor dori sa iasa din tara la inceputul lunii ianuarie vor fi nevoite sa uzeze tot de vechea procedura de asigurare.
Alina Pop, purtatorul de cuvânt al CJAS Maramures, crede ca din primele zile ale anului viitor institutia va fi bombardata cu cereri de carduri. ”Deocamdata studiem toate detaliile procedurii si ne pregatim.”
Pentru a intra in posesia cardului, solicitantul trebuie sa completeze o cerere tip de la Casa de Asigurari de Sanatate. Daca totul decurge normal, actul va fi eliberat in circa sapte zile.
Sursa: Anamaria Stoia