Maramureșenii au arătat duminică, 10 noiembrie, că sunt uniți pentru o Românie normală. Procentul mare obținut de liberali în Maramureș, în primul tur al alegerilor, este meritul tuturor celor care au muncit în această campanie electorală, de la prima semnătură pe liste până la numărătoarea finală a voturilor.
Răsplata acestui efort a fost prezența lui Klaus Iohannis în mijlocul nostru, dar și mai mare va fi bucuria duminica viitoare la închiderea urnelor.
Victoria liberală va fi una meritată și pentru ea s-a muncit mult, dar încă nu s-a terminat. Mai avem o săptămână de campanie electorală în care trebuie să fim om la om pentru ca România să devină țara cu proiecte finalizate, nu țara așteptărilor mari și a realizărilor mici.
Klaus Iohannis nu a ales întâmplător Maramureșul pentru startul campaniei electorale în cel de-al doilea tur de scrutin. Este un semn de prețuire pentru maramureșeni și pentru tinerii băimăreni care ieri și-au susținut candidatura pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului în 2022.
Vă aștept duminică, 24 noiembrie, să votăm pentru o Românie normală!
Dr. Viorica Cherecheș,
deputat PNL de Maramureș