Liberalizarea completa a pietei energetice in Romania nu se anunta prea simpla, astfel incat cetatenii nu vor putea renunta prea usor la furnizorii clasici de energie electrica ori gaze naturale. Procedura de contractare a serviciilor chiar daca este valabila de luna viitoare nu va putea fi aplicata peste noapte, mai ales ca sunt multe formalitati de indeplinit.
Cel putin teoretic insa, maramuresenii ar putea sa cumpere energie electrica direct de la Portile de Fier ori de la complexele Rovinari ori Turceni sau de la centrala din Cernavoda. Practic insa, tranzactia se va face pritr-o firma specializata. La fel si cu gazul, care le poate fi livarat de alta firma decat E.On Targu Mures.
Concurenta intre furnizorii de gaz si curent dupa 1 iulie
Guvernul estimeaza ca ”prin cresterea concurentei, se vor simti in mod direct efectele benefice la nivelul consumatorilor, atat din punct de vedere al pretului, cat si al imbunatatirii calitatii serviciilor oferite”. Riscurile vor creste si ele, pentru ca romanul s-ar putea insela usor in momentul in care va semna un contract de furnizare, exemple fiind cu duiumul.
Nu toti agentii economici sunt atat de onesti incat sa il traga de maneca pe consumator si sa ii spuna ca poate beneficia de unele facilitati ori ca are variante mai convenabile. Pe de alta parte, romanul nu va sta sa studieze fiecare articol din contract, prin urmare se va putea frige usor. Autoritatile au promis ca vor derula o campanie de informare dspre liberalizarea pietei energetice.
Directorul societatii de Distributie Electrica Baia Mare, Radu Lupan, a declarat ca la nivelul Maramuresului sunt aproximativ 180.000 de consumatori. Dupa 1 iulie 2007, toti acestia vor avea dreptul sa opteze pentru un furnizor si sa isi negocieze tariful pe kilowatt. El a aratat ca noile contracte nu vor putea intra in vigoare imediat, mai ales ca furnizorii trebuie selectati de autoritatea de reglementare.
Electrica si E.On se restructureaza si in Maramures
Radu Lupan a apreciat ca pretul energiei electrice nu se va reduce prea mult fata de valoarea actuala, argumentand prin faptul ca firmele care vor intra pe piata vor avea costuri considerabile. Tariful de transport pentru energia electrica va fi mare, mai ales daca aceasta se va aduce de la distante mari. Apoi se vor adauga cheltuielile de personal, de distributie etc.
Directorul Electrica Baia Mare a declarat ca maramuresenii nu vor negocia direct cu marii furnizori, ci prin intermediari. De altfel, de la 1 iulie, Electrica se va imparti in doua unitati distincte, una de transport si o alta de distributie. Si E.On a anuntat o masura similara.
Oficialii statului au prezentat o schita de functionare a noului sistem. Potrivit acestora, daca noul furnizor va folosi reteaua de distributie a concurentei, va achita catre vechiul furnizor un tarif de distributie. In situatia in care consumatorii vor alege o firma care se nu se ocupa si de distribuitie trebuie incheiate doua contracte, pentru furnizare, respectiv distributie.
Autoritatile au aratat ca firmele vor fi cele care ii isi vor cauta clientii, venind cu oferte atractive. Spre exemplu vor fi pachete cu tarife diferite in functie de anumite intervale orare. S-ar putea stabili un pret mai mare ziua si unul mai mic noaptea ori pe volum consumat.
Statul nu garanteaza mentinerea tarifelor la gaz si curent
Tarifele sunt discutabile insa. Oficialii Autoritatii Nationale de Reglementare a Energiei Electrice (ANRE) au precizat ca, dupa o monitorizare pe primele patru luni ale anului 2007, nu s-ar justifica o crestere a preturilor la consumatorii finali captivi. Ei au recunoscut insa ca ”prognozele meteorologice extrem de pesimiste, ar putea duce la o ajustare a preturilor la energia electria”, fara sa precizeze cu cat se va majora kilowattul.
Pentru trimestrul al III-lea 2007, preturile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale catre consumatorii captivi s-a precizat ca vor ramane la nivelurile actuale, dar nu exista certitudine. Preturile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale catre consumatorii casnici cu un consum de pana la 2.400 mc pe an (categoria B1) sunt de 881,75 RON/1000 mc in cazul Distrigaz Sud SA Bucuresti, respectiv 874,52 RON/1000 mc in cazul E.On Gaz Romania, fara TVA.
Sursa: Meda Muntean