De aproximativ 4 ore a început să ningă mai tare în județ. Și ceea ce părea o zi frumoasă de iarnă, cu câțiva fulgi de nea, s-a transformat într-un nou coșmar pentru șoferii maramureșeni. Autoritățile au fost luate iar prin surprindere, ceea ce în Maramureș nu mai surprinde pe nimeni.
De la ora 07:00, s-a emis un cod galben și autoritățile tot n-au știut. Întreaga țară e sub avertizări meteo cod portocaliu și galben de ninsori, viscol și vânt puternic,
În zona de munte vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 90…110 km/h, vizibilitatea va fi redusă și va fi viscol. Începând din orele după-amiezii, aria ninsorilor moderate cantitativ va cuprinde nord-vestul teritoriului și local zona de munte.
În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ, îndeosebi la peste 1700 m, unde vizibilitatea se va reduce semnificativ. Ninsori viscolite se vor semnala local și în jumătatea nordică a teritoriului.
Totul bine și frumos! Avem informațiile, avem contracte pe milioane de euro, dar de ce nu deszăpezim? Ionel Bogdan, în calitate de președinte al Consiliului Județean, ce faceți? Ați trebui să ieșit să dați din lopată că în campaniei ați promis că după ce ieșiți președinte și preluați mandatul, nici un drum din județ nu va fi închis. Dar la ce se petrece acum, pare că vreți să le închideți pe toate! Șoferii au semnalat mari probleme pe DN 18, în zona localității Cavnic. De asemenea, pe DN 18 B, în pasul Pietriș se circulă greu. La fel și în zona Borșei. Gutinul e tot alb!
Imagini din Cavnic și de peste Gutin.