Un nou fenomen îngrijorează italienii din orașul Sanremo, tot mai multe femei care îngrijesc bătrâni moștenesc de la aceștia prin testament clădiri întregi, mansarde în zone centrale și conturi uneori de până la șase cifre. O situație cauzată și de pandemia de Covid-19, care a făcut multe victime în rândul celor cu vârsta de peste 80 de ani.
Vile și conturi bancare în valoare de milioane ajung în posesia acestor femei. Un exemplu este reprezentat de Maria, o maramureșeancă dintr-un sat de pe valea Izei, care este plecată în Italia de mai bine de 15 ani și acum, s-a făcut cu o moștenire enormă.
Mai multe firme de avocatură și birouri notariale sunt implicate în cazuri cu testamente care valorează milioane lăsate de persoanele în vârstă celor care le-au fost alături în ultima perioadă a vieții.
Maria a moștenit de la o doamnă în vârstă, fără rude apropiate, o vilă în valoare de peste trei milioane de euro, plus câteva magazine situate pe via Roma. Îngrijitoarea a pus imediat vila în vânzare. Alte două badante, originare din Europa de Est, care au avut grijă de un pensionar, s-au trezit destinatarele de drept al unei moșteniri formată apartamente de lux, case cu piscină și un cont bancar de cinci cifre.
Fenomenul testamentelor care au ca destinatari îngrijitoarele și menajerele nu este nou în regiunea Liguria. De fapt, provincia Imperia are o populație rezidentă printre cele mai vechi din Italia și este cunoscută ca fiind destinația oamenilor bogați care o aleg pentru a-și petrece ultimii ani din viață. Un alt testament despre care încă se vorbește în zona respectivă, deși totul s-a întâmplat cu câțiva ani în urmă, este cel al unui vârstnic care a lăsat unui vechi prieten care i-a fost alături în ultimele clipe de viață o moștenire de 10 milioane de euro.
În cele mai multe cazuri, precum și în cele descrise mai sus, când descoperă că nu beneficiază de nimic de pe urma celui decedat, rudele îndepărtate ale pensionarilor (nepoți, verișori etc.) contestă în instanță autenticitatea și veridicitatea testamentelor. Experiența cazurilor de până acum demonstrează că aceste rude nu sunt aproape niciodată în măsură să își ceară drepturile atât timp cât pensionarul respectiv a decis deja cine va moșteni bunurile sale. Astfel, badantele care le-au stat alături în ultima și cea mai grea perioadă a vieții lor devin peste noapte milionare.
Sperăm că totuși, acest fenomen să fie un sprijin în dezvoltarea Maramureșului. Și ca o opinie personală, acesta este un mod mult mai sigur de a aduce bani în județ decât ideile prezentate în „Planul lui Bogdan”.