A trecut și Crăciunul și, cu voia Domnului, am ajuns în cea de-a treia zi a Praznicului Împărătesc. Cu mersul tradițional la Biserică, unii cu revenirea la muncă, iar alții, cu petreceri pe stil tradițional. Finanțate cu bani publici! Frumos că ținem la tradiție, că ne dorim să păstrăm ceea ce ne reprezintă ca regiune la nivel național și internațional, dar în acest an am constatat cu stupoare că fix același lucru se desfășoară și la Baia Mare și la Sighetu Marmației. Adică aceeași Mărie cu altă pălărie. Le-au denumit diferit, dar esența este cam aceeași. Ce ți-e Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” sau “Crăciun în Maramureș”. Diferența a fost făcută de participanți: în Baia Mare cei de la PNL, în Sighetu Marmației cei de la PSD. Doar ei, costumați frumos cu haine făcute pe comandă, nu moștenite de la bunici sau pur și simplu închiriate cu ziua sau cu ora. Trebuie să dea bine pentru că anul viitor e an electoral și trebuie văzuți peste tot. Ce contează contextul, că fac notă discordantă? Important e să participe.
Trist că politicul a acaparat cu discursuri sforăitoare scrise pe genunchi de câte un conțopist neinspirat tradițiile. Bogdan și Dragoș se răsucesc în morminte cuprinși de rușine în timp ce politicieni semidocți și analfabeți funcționali citesc – pentru că nu sunt capabili să rețină pentru a recita – discursuri triste, la fel ca mimica pe care o afișează.
Pe scurt, bilanțul la cea de-a treia zi a Crăciunului 2023: Maramureșul petrece tradițional: Liberalii în Baia Mare, social democrații la Sighetu Marmației! Și mai vorbesc în discursuri despre uniune, identitate, naționalism! Trist….
Făt Ioachim Nicolae
Un articol scris 90% bine! Restul de 10% a fost lăsat cititorilor 😉! Imaginea cu Ionel este grăitoare, deși pare că este singurul nemascat de acolo, de fapt este cel mai ascuns președinte de consiliu județean din câți am avut! Referitor la „îngerul” Zetea, el zâmbește fiindcă știe că va redeveni președinte de județ!
P. S. Domnule Făt, noi băimărenii, care nu pupăm galben-roșu, te vrem mai incisiv, fiindcă după ce domnul Cătălin a plecat din oraș, simțim că suntem trădați inclusiv de oamenii pe care domnia sa i-a susținut în toți acești ani! Poate vă gândiți chiar să ne reprezentanți de anul viitor la primărie! 😇😇😇