Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Maramureş va avea două noi staţii de ambulanţă în comunele Poienile de sub Munte şi Ariniş, informează un comunicat al Consiliului Judeţean Maramureş, remis joi AGERPRES.
Conform aceleiaşi surse, înfiinţarea celor două staţii de ambulanţă a fost avizată de Comisia Interministerială pentru Suport Tehnic (CIMST).
Managerul general al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Maramureş, Ligia Micle, a arătat faptul că localitatea Poienile de sub Munte este situată la 120 de kilometri de Baia Mare, la capătul drumului judeţean DJ 187, fiind o localitate amplasată la graniţa cu Ucraina.
„Această substaţie va avea arondate un număr de opt localităţi, populaţia fiind de aproximativ 30.000 de locuitori, din care 11.000 de locuitori aparţin localităţii Poienile de sub Munte. Asistenţa medicală de urgenţă este asigurată în prezent de substaţia Vişeu de Sus, care deserveşte un areal compus din şapte localităţi situate în zone montane greu accesibile. Analizând documentele, membrii comisiei au fost de acord cu înfiinţarea unei substaţii de ambulanţă în localitatea Poienile de sub Munte”, a declarat Ligia Micle.
De asemenea, substaţia de ambulanţă din localitatea Ariniş va avea un echipaj permanent de tip B2, care activează în flux continuu, ce va fi deservit de un număr de cinci asistenţi medicali şi cinci ambulanţieri.
Totodată, au fost analizate şi adresele Primăriei oraşului Ulmeni, prin care s-a solicitat înfiinţarea unei substaţii de ambulanţă în oraşul Ulmeni.
Membrii comisiei au analizat documentaţiile înaintate de conducerea instituţiilor şi, în vederea emiterii unei decizii au propus ca o echipă mixtă formată din reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Ministerului Sănătăţii să se deplaseze în teritoriu pentru a verifica distanţele dintre staţii, spaţiile, gradul de încărcare al echipajelor. În urma analizei în teren, comisia a apreciat, pe baza aspectelor economice, operative şi geodemografice, că locaţia optimă de înfiinţare a noii substaţii de ambulanţă este comuna Ariniş.
„În cazul în care substaţia ar fi înfiinţată în oraşul Ulmeni, pentru ca aceasta să gestioneze solicitările din SV şi NV-ul judeţului, ambulanţa ar trebui să traverseze la fiecare solicitare comuna Ariniş, situaţie ce ar adăuga 8 km la distanţă/ 5 minute timp de răspuns. Din analiza comparativă a aspectelor geo-demografice, operative şi economice a zonelor menţionate, comisia a fost de acord cu înfiinţarea unei substaţii a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Maramureş în comuna Ariniş”, se arată în procesul verbal al şedinţei CIMST.
Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, a precizat că această decizie a CIMST este una care oferă o şansă în plus la viaţă locuitorilor din cele două zone ale judeţului.
„Sănătatea nu are preţ, iar sănătatea maramureşenilor trebuie să primeze pentru fiecare dintre noi. Suntem într-o perioadă critică, o perioadă de grea încercare pentru întreaga naţiune, însă prin responsabilitate şi unitate sperăm să depăşim această pandemie. Faptul că judeţul Maramureş va avea două noi substaţii de ambulanţă mă bucură în mod deosebit, pentru că ştiu toate eforturile făcute de-a lungul timpul pentru a obţine aprobările, precum şi efectivul de personal sanitar şi ambulanţierii care să asigure permanenţa 24 ore din 24. A fost un efort comun şi o bună colaborare a reprezentanţilor SAJ Maramrueş, cei ai administraţiei judeţene şi ai administraţiei locale. Aşteptăm cu toţii inaugurarea celor două substaţii, la începutul lunii mai 2020 şi mulţmesc, la rândul meu, tuturor celor care au înţeles că sănătatea este bunul nostru cel mai de preţ”, a declarat Gabriel Zetea.