Municipiul Sighetu Marmației se pregătește să dea startul unui adevărat maraton de evenimente culturale ce se vor desfășura în lunile iulie – august – septembrie.
SIGHET INTERNATIONAL MUSIC SUMMER – 26-31 iulie
Școala de muzică și arte plastice Sighetu Marmației
10 tineri muzicieni supradotați din țară și din străinătate, vor beneficia de un masterclass de pian susținut de marea pianistă Aurelia Vișovan, profesor la Universitatea de Muzică din Nuremberg, Germania, cetățean de onoare a municipiului Sighetu Marmației și de pianistul Can Cakmur, profesor universitar la Trinity College, Londra cunoscut pentru interpretările sale expresive și tehnica impecabilă, un pedagog apreciat la nivel internațional.
Programul detaliat al cursului:
26 iulie: Sosire la Sighet și deschiderea oficială a cursului
27 iulie: Prima zi de curs + concertul profesorilor Aurelia Vișovan și al lui Can Cakmur
28 iulie: a doua zi de curs axată pe dezvoltarea tehnicii și a interpretării muzicale
29 iulie: a treia zi de curs va fi axată pe dezvoltarea tehnicii și a interpretării muzicale, dar va include și o excursie la Cimitirul Vesel, oferind o pauză culturală și recreativă
30 iulie: a patra zi de cursuri și concertul final al participanților
31iulie : Plecarea participanților
PARADA INTERNAȚIONALĂ A COȘARILOR – 27 iulie, începând cu ora 10.00
Asociația Hornarilor, Constructorilor de coșuri de fum și șeminee, în parteneriat cu Primăria Sighetu Marmației și Detașamentul de Pompieri, organizează în 27 iulie pentru prima dată în România, Parada Internațională a Coșarilor
Parada va pleca la ora 10.00 de la Hotel Grădina Morii pe traseul: strada Eroilor, str. Avram Iancu, str. Ioan Mihalyi de Apșa, str. Bogdan Vodă până la sensul giratoriu de la Pompieri, Parcul central.
La sfârșitul paradei, mașinile de coșari și tehnicile de curățare a coșurilor de fum vor face obiectul unei prezentări speciale, în parcul din centrul orașului.
Parada Coșarilor ASFOCH va aduna la Sighetu Marmației coșari din România, Germania, Serbia, Estonia și Lituania.
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FOLCLOR MARA – 27 iulie, începând cu ora 16.00
Parcul central al municipiului Sighetu Marmației
Evenimentul se dorește a fi o celebrare a tradițiilor adânc înrădăcinate în cultura popoarelor cu care Sighetu Marmației are relații strânse de colaborare. Prin promovarea dansurilor, cântecelor, obiceiurilor și portului popular din toată lumea, ne dorim să creștem interesul asupra diversității culturale, dar și asupra prezervării formelor de artă tradițională.
FESTIVALUL CONCURS DE FOLK „FLOARE DE COLȚ“, ediția XII – 17-18 august
Parcul Grădina Morii
Evenimentul va reuni cei mai reprezentativi interpreți de muzică folk din România, dar mai ales un număr mare de iubitori de muzică de calitate. Pe scenă vor evolua artiști consacrați dar și tinere talente. Să nu uităm că de la Sighetu Marmației au pornit doi din cei mai de seamă reprezentanți ai muzicii folk: Ștefan Hrușcă și Ducu Bertzi, la care se adaugă un număr important de folkiști cu o bogată activitate artistică.
FESTIVALUL MEDIEVAL ETERNUL MARAMUREȘ, ediția XIII – 23-25 august
Parcul central al municipiului Sighetu Marmației
Festivalul “Eternul Maramureș” ilustrează identitatea municipiului nostru, care, pe lângă a fi un oraş al datinilor, al poeziei, are şi o dimensiune istorică, Sighetu Marmației fiind o aşezare seculară care anul acesta împlinește 698 de ani de atestare documentară.
NORDIC SUN FESTIVAL, ediția II – 30–31 august
Muzeul Satului Maramureșean “Mihai Dăncuș”
Un festival de experiențe muzicale, artistice și culturale ce reprezintă o îmbinare armonioasă între Maramureșul tradițional și stilul de viață urban, aducând în prim-plan valorile vechi și tradițiile autentice într-un cadru contemporan și dinamic.
ROMANIAN SCIENCE FESTIVAL – 21 septembrie
Parcul central al municipiului Sighetu Marmației
Un proiect gândit de tineri pentru tineri, care scoate elevii din sala de clasă și transformă învățarea științelor prin metode practice și inedite.
Echipa de organizare a acestui festival, care este alcătuită în întregime din tineri maramureșeni care doresc să aducă știința și educația prin metode practice și non-formale mai aproape de Sighet, invită toți elevii și profesorii să se alăture acestui proiect cu totul special.
Programul este GRATUIT și destinat tuturor profesorilor și elevilor, indiferent de nivelul academic al elevului.
Programul include următoarele materii:
* Artă
* Matematică
* Chimie
* Biologie / Medicină
* Neuroștiință
* Fizică
* Chimie
* Astronomie
* Sustenabilitate
* Geografie
* Informatică & Inteligență Artificială
* Robotică
Tinerii se pot înscrie și în echipele pentru logistică și promovare.
Locurile sunt limitate și alocate în ordinea înscrierii.
Pentru mai multe detalii și înscriere: https://forms.gle/WthiLH6Ce7NVWGyG8