Liderul social-democraților îi acuză pe liberali de ipocrizie. Într-o postare făcută pe Facebook, Ciolacu le cere imperios celor aflați la guvernare să anuleze pensiile speciale printr-o Ordonanță de Urgență în loc să simuleze măsuri populiste menite să le asigure simpatia electoratului.
„După ce PSD a anunțat că va impozita drastic TOATE pensiile speciale, am văzut cu toții un adevărat concurs de populism din partea celorlalte partide care s-au înghesuit să depună tot felul de proiecte în Parlament.
De departe, cei mai ipocriți sunt cei de la PNL care după ce au mai mimat o dată că elimină pensiile speciale acum se fac că le impozitează.
IPOCRIȚILOR – aveți Guvern, aveți toate pârghiile ca să dați Ordonanță de Urgență! Ce vă reține?! De ce continuați să pacăliți oamenii?!
Premierul Orban ar trebui să ia proiectul PSD privind impozitarea pensiilor speciale și să dea Ordonanță de urgență. ACUM! Și să dea banii la SĂNĂTATE!
Să dea OUG și să o să o publice cât mai repede în Monitorul Oficial într-o formă corectă. Altfel, dacă mai ascultă de colegii săi înecați până la gât în incompetență, o să pățească exact precum Cîțu cu amânarea ratelor românilor.”, a scris Marcel Ciolacu.